Au apărut piraţii vidanjori
Dimensiune font:
* reprezentanţii ApaVital amintesc ieşenilor cu gospodării că societatea practică cele mai mici preţuri de vidanjare: 45 lei/mc * în trecut, societatea încasa doar la transport, costul unei singure intervenţii fiind de 327 lei, fapt care îi determina pe ieşeni să apeleze la „vidanjele pirat”
Şefii societăţii de apă şi canalizare şi-au propus să descurajeze pirateria care se manifestă în zona serviciilor de vidanjare. Pe site-ul societăţii a fost postată un anunţ prin care ieşenilor li se reaminteşte faptul că societatea ieşeană practică cele mai mici preţuri la acest serviciu. „Din 11 noiembrie 2010, printr-o decizie a Adunării Generale a Asociaţilor ARSACIS, ApaVital a micşorat tarifele la serviciile de vidanjare a foselor septice la toate categoriile de utilizatori, inclusiv locuinţele particulare, la 45 lei/metrul cub (TVA inclus), acest tarif fiind în condiţii concurenţiale minimul în cadrul acestui tip de serviciu. Serviciile de vidanjare se efectuează pe bază de comandă, ulterior încheindu-se şi un contract între client şi ApaVital, acest ultim document reprezentând şi o dovadă în faţa autorităţilor cu responsabilităţi faţă de mediu că vidanjul nu este deversat decât în locuri special amenajate care să permită protejarea mediului în care trăim”, spun oficialii societăţii de apă şi canalizare.
Un alt element menit să-i determine pe proprietarii de gospodării să apeleze la vidanjele ApaVital constă în faptul că respectivele comenzi se pot face extrem de simplu, cu programare imediată, prin accesarea unuia din următoarele numere de telefon: 0728.101.013, 0232.267.865, 0232.969.
În luptă cu piraţii
În trecut, posesorii de vidanje au făcut bani buni prin practicarea a ceea ce ApaVital numea concurenţă neloială. Faţă de cei 327 lei percepuţi de ApaVital pentru o cursă, privaţii solicitau sume cuprinse între 200 şi 250 lei. Aşa se explică faptul că, în primă fază, şefii societăţii de apă şi canalizare şi-au propus să descurajeze pirateria manifesta în zona serviciilor de vidanjare, ieftinind tariful la 45 lei/metrul cub, cu tot cu TVA. Cum nici aşa nu se reuşit stoparea fenomenului, s-a luat decizia de a nu mai aviza contractarea vidanjării sau a transportului vidanjurilor de către terţi, la un moment dat existând contracte semnate cu şapte firme, dintre care trei erau active în zona Iaşului şi în împrejurimi.
Câştiguri de 20.000 pe lună fără prea multă bătaie de cap
Posesorul unei vidanje scotea bani buni făcând concurenţă neloială SC ApaVital, care, acum doi ani, practica această activitate la un tarif de 327 lei pentru o cursă. În schimb, piratul solicită sume cuprinse între 200 şi 250 lei, fără a mai vorbi de faptul că se sustrage de la plata celor 25 lei solicitaţi de ApaVital pentru fiecare metru cub de vidanjă deversaţi la Staţia de Epurare de la Chiriţa, prin deversarea dejecţiilor direct pe sol, in cursurile de ape sau, direct, în reţelele publice de canalizare. La trei curse pe zi, lunar se atingea uşor pragul de 20.000 lei, pentru care, evident, nu este emisă nici o factură sau chitanţă.
(Tudor Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
cititor
Jan 22, 2013
nu e cel mai mic pret. 10mc ar insemna 450 lei in timp ce concurenta vrea la acceasi cantitate 250-300 lei. e normal sa apelez la ei.
Adauga comentariul tau