Autoritățile au semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii. Lucrările costă 48 de milioane de lei
Dimensiune font:
Consiliul Județean (CJ) a semnat duminică contractul de lucrări pentru reabilitarea Filarmonicii. Proiectul a fost atribuit firmei Iasicon, în urma unei licitații organizate anul trecut, iar valoarea contractului se ridică la 48 milioane lei.
Lucrările vor fi finanțate, inițial, cu bani de la bugetul județean, fiind alocate 2,3 milioane lei. Potrivit directorului tehnic al Iasicon, Gheorghe Băean, banii ajung pentru trei luni, apoi proiectul va beneficia de fonduri europene pe o axă de finanțare din noul program regional. În acest sens, CJ a încheiat un parteneriat cu Primăria Iași, proiectul UE urmând a fi depus de municipalitatea ieșeană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau