Botoşani: Şeful CJ renunţă la ideea declarării poetului Mihai Eminescu drept cetăţean de onoare post-mortem
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Florin Ţurcanu, a renunţat la ideea declarării poetului Mihai Eminescu cetăţean de onoare post-mortem al judeţului Botoşani.
El a declarat, marţi, pentru AGERPRES că a retras proiectul de hotărâre, ca urmare a criticilor venite din partea oamenilor de cultură.
''A fost o idee, dar, dacă există atâtea comentarii care sunt nefundamentate, nu mă mai interesează. Să facă ce vor ei'', a afirmat Ţurcanu.
Şeful CJ susţine că a fost sunat personal de prim-vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, care i-a solicitat să revină asupra ideii de acordare a titlului de cetăţean de onoare post-mortem poetului Mihai Eminescu.
Florin Ţurcanu a declarat, săptămâna trecută, că va propune acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem poetului Mihai Eminescu, precum şi declararea zilei de 15 ianuarie ca de sărbătoare a judeţului Botoşani.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau