Comercianţii din pasajul Unirii trebuie să-şi facă bagajele
Dimensiune font:
În cursul acestei luni, funcţionarii de la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) au soilicitat municipalitţii un punct de vedere referitor la proiectele ce vor fi derulate în centrul Iaşului, pentru a şti dacă mai continuă contractele cu comercianţii din pasajul Piaţa Unirii. „Răspunsul nostru a fost acela că de principiu vor continua acele contracte de închiriere, dar cu reavizarea din 3 în 3 luni, pentru că s-ar putea să vină momentul ca după finalizarea licitaţiei să dăm o notificare pentru eliberarea amplasamentului, în vederea începerii lucrărilor. Nu putem spune cu exactitate când vor începe aceste lucrări, dar cu siguranţă vor fi finalizate la sfârşitul anului 2015”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
N. Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau