Concurenţă acerbă la titularizare
Dimensiune font:
În judeţul Neamţ sunt 600 de candidați pentru 41 de posturi
Peste 600 de candidați s-au înscris în cursa pentru titularizare din această vară. Concurența se anunță una acerba în condițiile în care la nivel județean sunt disponibile doar 41 de posturi titularizabile. Pentru unele discipline, la care există unul sau două posturi scoase la concurs s-au înscris câteva zeci de persoane. Conform conducerii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), cei mai mulți dintre candidați sunt cadre didactice deja aflate în sistem care doresc o notă mai mare pentru a putea ulterior să se titularizeze prin diferite etape ale mișcării de personal. Mai sunt și cei care fiind la început de carieră se mulțumesc cu un post de suplinitor. „Sunt 298 de candidați înscriși la centrul de examen de la Liceul Tehnologic Spiru Haret pentru 44 de discipline, cei mai mulți sunt la educație fizică și sport, 60 de înscriși, mai sunt 26 la filozofie-logică, 41 la psihopedagogie specială, 22 la religie ortodoxă”, a spus prof. Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct ISJ Neamț. Până la examenul popriu-zis urmează o lună întreagă de inspecții la clasă care vor constitui pentru candidați proba practică. Proba scrisă va avea loc pe 15 iulie, după care cei care trec de ambele testări vor fi repartizați în ședință publică pe posturile scoase la concurs.
Alina FERENŢ
„La Școala Nr.5 Piatra Neamț sunt 341 de candidați, din care 83 la învățământ primar, 66 la limba română, 40 la matematică, deci pe fiecare disciplină avem un număr mare de candidați, mai ales la unele discipline la care nici locuri nu prea sunt” - prof. Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct ISJ Neamț
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau