Constantin Filote a primit Ordinul Meditul Inventiv în IP, Electronică şi Electricitate
Dimensiune font:
* el a fost distins cu acest ordin la festivalul Mondial al Inventatorilor desfăşurat la Seul- Coreea de Sud alături de alţi trei inventatori români
Conf. univ. dr. ing. Constantin Filote de la Universitatea „Ştefan cel Mare” a fost distins cu un ordin de merit pentru activitatea deosebită de cercetare în domeniul inventicii, alături de alţi trei inventatori români de elită, la festivalul Mondial al Inventatorilor desfăşurat la Seul- Coreea de Sud. Universitarul a primit Ordinul Meritul Inventiv în IT, Electronică şi Electricitate (IT/Electronics/Electrical Invention order of merit), pentru activitatea de inventică în domeniile IT, electronicii şi electricităţii. Alături de conferenţiarul sucevean alţi trei inventatori români au fost nominalizaţi la o serie de ordine, grupate pe mai multe nivele valorice, pe baza unor criterii scientometrice şi bibliometrice, alături de cele legate de eficienţă economică, de numărul de invenţii sau recunoaşterea internaţională. Este vorba despre prof. univ. dr. Ion Sandu de la Universitarea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, preşedintele Forumului Inventatorilor Români care a primit Ordinul Meritul Inventiv „Regele Sejong” („King Sejong” Inventor Order of Merit) pentru întreaga activitate în inventică şi pentru palmaresul de peste 400 medalii obţinute la confruntările internaţionale de inventică. De asemenea, ordinul Meritul Inventiv pentru produse de uz domestic (Household Product Invention Ordin of Merit), pentru cele mai bune şi inteligente produse din domeniul de uz casnic l-a primit dr. Ing. Mircea Manolescu, iar prof. univ. dr. Ing. Petrică Vizereanu, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a primit Ordinul Meritul Inventiv Didactic şi Academic (Invention Academics & Education Order of merit) pentru întreaga activitate didactică, ştiinţifică şi tehnologică.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau