Constructor de cavouri, tâlhărit în cimitir
Dimensiune font:
* acesta a solicitat daune de 102.000 lei * într-un final, a obţinut de 100 de ori mai puţin * agresorul a acuzat victima de furt, recunoscând că a greşit făcându-şi dreptate de unul singur
Marius P. (30 de ani) şi Gheorghe B., zis Bulă (33 de ani) sunt doi constructori de cavouri şi au lucrat, până acum 5 ani în cadrul aceleiaşi firme de monumente funerare. Apoi, fiecare şi-a văzut de drumul lui, n-au mai ţinut legătura şi, până în toamna anului trecut, nu s-au mai întâlnit. Revederea avea să fie una violentă, care s-a lăsat cu dosar penal pentru tâlhărie.
Marius executa nişte lucrări în Cimitirul Sfânta Treime din Păcurari, dar pe 14 septembrie 2020, fiind zi de sărbătoare, Înălţarea Sfintei Cruci, a rămas acasă, petrecând cu familia şi prietenii.
Pe la ora 16.00, a primit un telefon de la un angajat al cimitirului, care l-a anunţat că Bulă fusese pe acolo şi-i luase un dulap plus şase saci cu mozaic, în valoare de aproximativ 500 lei. Marius, cum era şi binişor băut, s-a înfuriat zdravăn şi a decis să treacă la represalii. A mobilizat tovarăşii de pahar, printre care un anume Mihăiţă, au chemat două taxiuri şi au pornit spre Cucuteni, satul în care locuieşte Bulă. Mihăiţă a fost pe post de călăuză, fiind singurul dintre cei patru bărbaţi care ştia exact unde stă cel ce urma să fie pedepsit şi ce maşină are.
Au ajuns în Cucuteni pe la ora 19.00, iar Mihăiţă a văzut maşina lui Bulă parcată la intrarea în cimitirul din sat. Acesta venise să scoată apa dintr-un cavou inundat. Marius l-a luat la rost, reproşându-i că i-a luat dulapul şi mozaicul fără să-i ceară voie. Bulă a negat total şi s-a ales cu un pumn în bărbie. Tot n-a recunoscut şi atunci Marius i-a smuls borseta de la gât, a luat din ea 500 lei, lăsând restul banilor şi actele care mai erau. A ieşit din cimitir, s-a urcat în taxi şi a revenit la Iaşi.
Victima a făcut plângere penală, acuzând fostul coleg de tâlhărie. La audieri, Marius a recunoscut smulgerea borsetei, dar a susţinut că nu poate fi vorba de tâlhărie, că a luat numai 500 lei, contravaloarea bunurilor de care fusese deposedat şi că îi pare rău că şi-a făcut dreptate singur. Bulă a cerut, iniţial, daune în sumă de 3.500 lei. Magistraţii de la Judecătoria Iaşi au dat sentinţa pe 1 iulie a.c. Marius a primit doi ani cu suspendare, iar Bulă s-a ales doar cu 500 lei. Nemulţumit, acesta a atacat sentinţa la Curtea de Apel, cerând de data asta daune de 102.000 lei, motivând că, în altercaţie, i-a fost distrus telefonul şi că a suferit traume psihice. Judecătorii au socotit pretenţiile lui Bulă drept exagerate şi, prin verdictul de la finele săptămânii trecute, acesta să primească de la fostul coleg suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau