Contrabandiştii de ţigări hrănesc bugetul statului
Dimensiune font:
* traficul de ţigări a înflorit în Moldova, mai ales în zonele de graniţă cu Republica Moldova şi Ucraina * zilnic, poliţiştii de frontieră reţin traficanţi care transportă ţigări ascunse în maşini, pneuri, bagaje sau locuri care de multe ori depăşesc imaginaţia * sumele provenite din aceste afaceri ajung la milioane de lei
În aceste condiţii, focurile de armă de la graniţă au ajuns o obişnuinţă pentru locuitorii din aceste zone, poliţiştii neavând de ales atunci când contrabandiştii o iau la fugă.
Captură de peste 3 milioane de lei la Botoşani
Cele mai mari capturi de ţigări au avut loc, la Botoşani, după ce s-au tras zeci de focuri de armă la frontiera cu Moldova şi Ucraina. Pe 15 mai, poliţiştii de frontieră au depistat doi cetăţeni români care transportau cu două autoturisme 26 de colete cu ţigări de contrabandă. Pentru reţinerea acestora, oamenii legii au fost nevoiţi să tragă 22 de focuri de armă. În urma acţiunii nu au fost înregistrate victime, dar a fost avariat un autoturism de teren şi a fost capturată cantitatea de aproximativ 40.000 pachete ţigări. O altă captură impresionantă a avut loc pe 7 iunie, la frontiera cu Ucraina. Poliţiştii de frontieră au identificat patru cetăţeni români care transportau cu trei autoturisme ţigări de contrabandă, iar pentru reţinerea lor a fost nevoie de 18 focuri de armă. În cele trei maşini se afla cantitatea de aproximativ 50.000 pachete ţigări. În total, în primele 11 luni ale anului, poliţiştii au confiscat 372.305 pachete de ţigări în valoare de 3.030.376 lei.
Peste un milion de pachete de ţigări confiscate la Suceava
Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat în perioada ianuarie -noiembrie, aproape 1,2 milioane de pachete de ţigări de contrabandă care valorează peste 8,2 milioane de lei. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt Ilie Poroh care a explicat că tot poliţiştii de frontieră au reţinut în primele 11 luni ale anului 122 de persoane acuzate de trafic de ţigări. De asemenea, pentru a-i reţine pe contrabandişti oamenii legii au fost nevoiţi să tragă 146 de focuri de armă în plan vertical.
2.020 pachete de ţigări dintr-un foc
În primele zece luni ale acestui an, în judeţul Neamţ, oamenii legii au confiscat 242.637 de ţigarete, în valoare totală de 126.200 lei. Cea mai mare captură din acest an, a fost pe 26 octombrie, în Roman. Atunci o echipă mixtă a oprit în trafic un autoturism, condus de George C., de 27 ani, din municipiul Suceava. „În urma examinării autoturismului s-a constatat că în interior, se transportau ţigări având aplicate banderole de marcare aparţinând Republicii Ucraina. În urma verificărilor amănunţite a fost găsită cantitatea de 2.020 pachete de ţigări, ascunse în diverse locuri”, a precizat Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Piaţa Centrală este raiul contrabandiştilor din Bacău
În Bacău, potrivit ultimelor analize ale poliţiştilor şi reprezentanţilor Vămii, au fost ridicate peste 17.000 de pachete de ţigări. Raiul cotrabandiştilor este Piaţa Centrală, iar de la începutul acestui an, agenţii locali au confiscat aici 400 de pachete. „Agenţii locali au confiscat circa 400 de pachete de ţigări şi s-au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 28.000 de lei. Problema este că nu mai ţin ţigări asupra lor şi au cel mult două sau trei pachete. Şi-au făcut deja clienţii lor şi stabilesc un punct de întâlnire, în alt loc decât piaţa, de unde se aprovizionează”, a declarat Florin Podoleanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
* * *
La Iaşi cele mai impresionante capturi au fost în luna mai, când poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat 50.629 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 262.563,92 lei, introduse ilegal în România, peste râul Prut, în zona localităţii Prisăcani. Cea mai recentă acţiune a DIICOT-ului a vizat circa 92 de persoane şi s-au făcut descinderi în Bacău, Iaşi, Suceava Botoşani, reţeaua fiind suspectată că a introdus în ţară în ultimul an circa 360.000 de pachete de ţigări. Suspecţii plătesc, în cel mai bun caz amenzi uriaşe, sau se aleg cu dosare penale şi pot face ani grei de puşcărie.
Grupaj coordonat de Lucia Hacman
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau