Doi elevi de clasa a VIII-a, aproape în comă alcoolică, la spital, după banchet
Dimensiune font:
Doi elevi de clasa a VIII-a, din Gura Humorului, au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău de la prea mult alcool. Cei doi adolescenţi de 14 ani au băut şampanie la petrecerea de sfârşit de an până spre dimineaţă, când au fost luaţi cu ambulanţa şi duşi de urgenţă la spital.
Petrecerea de sfârşit de an şcolar s-a terminat prost pentru doi elevi de clasa a VIII-a, din orașul Gura Humorului. Minorii, ambii în vârstă de 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, după ce li s-a făcut rău de la alcool. În acest caz s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cum au avut acces minorii la băuturi alcoolice, potrivit România TV.
Cei doi elevi împreună cu colegii lor au sărbătorit la o pensiune din Gura Humorului sfârşitul clasei a VIII-a. Au petrecut toată noaptea şi au consumat alcool până au căzut din picioare. Colegii au sunat la 112 şi adolescenţii au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Municipal din Gura Humorului. De aici, au fost transferaţi la Spitalul de Urgenţă din Suceava.
"Au fost aduşi doi minori de 14 ani având semnele unei stări de ebrietate, presupunem o intoxicaţie cu băuturi alcoolice. Deocamdată sunt stabili, s-au luat probe toxicologice, analize şi urmează să fie internaţi pe secţia de pediatrie", a declarat Liviu Cârlan, șeful UPU Suceava.
În acest caz poliţia a deschis o anchetă pentru a se stabili de ce au avut acces la alcool elevii, şi cum de niciun profesor nu a făcut nimic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau