Elevi afacerişti
Dimensiune font:
Elevii claselor primare de la Gimnaziul „Constantin Parfene” au înţeles cât le valorează munca * au confecţionat podoabe de Crăciun şi au încercat să le vândă în cadrul unui târg organizat de conducerea şcolii * mulţi dintre ei şi-au descoperit vocaţia de viitori afacerişti
Miercuri 18 decembrie a fost mare târg de Crăciun la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui. Elevii de la clasele primare au confecționat obiecte tradiționale pentru sărbătorile de iarnă și podoabe pentru brad, pe care apoi le-au expus pe holul central al școlii pentru a fi cumpărate de colegii lor sau de părinți. Elevii și-au demonstrat talentul și îndemânarea prin realizarea celor mai frumoase ornamente de Crăciun. Au realizat globuri, ghirlande, coronițe, felicitări și chiar brăduți pentru a putea organiza prima ediție a Târgului de Crăciun. Au fost, pe rând, producători, vânzători și chiar cumpărători. „După o perioadă în care spiridușii au muncit de zor și au creat obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, a sosit și clipa mult așteptată a valorificării acestora. Prin astfel de activități practice se pun bazele educației antreprenoriale. Elevii au fost comercianți, dar și cumpărători, bucuria văzându-se pe chipul lor atât pentru succesul propriilor produse, cât și pentru achizițiile făcute. Scopul acestei acțiuni a fost atins, elevii putând să vadă utilitatea și valoarea obiectelor realizate de mânuțele lor dibace”, a declarat profesoara Nastica Olaru. Nici elevii de gimnaziu nu s-au lăsat mai prejos, ei organizând în aceeași locație o tombolă cu produse asemănătoare. Inventivitatea şi ingeniozitatea acestora s-a văzut în diversitatea şi frumuseţea obiectelor realizate de ei înşişi.
Simona Pop
Expoziţia cu ornamente de Crăciun a stârnit interesul copiilor care au dorit să câştige cele mai frumoase exponate. Banii realizați din vânzarea acestor produse se vor întoarce la micii întreprinzători fiind gestionaţi de comitetele de părinți de la fiecare clasă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau