Eugen Mogoş este reprezentatul CJ în Consiliul de Administraţie de la Aeroport
Dimensiune font:
Suceava - De la 1 ianuarie 2013, reprezentatul Consiliului Judeţean (CJ) în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome „Aeroportul Ştefan cel Mare” este Eugen Mogoş. În acest sens, o comisie de pe lângă executivul judeţean a organizat, în intervalul 17-20 decembrie, o procedură de evaluare şi selecţie, aceasta desfăşurându-se în conformitate cu prevederile OUG nr.109% 2011 privind guvernarea corporativă a întreprinderilor publice. Eugen Mogoş este absolvent al Facultăţii de Mecanică Iaşi (1988) şi Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti (2002). Până în 2002, a lucrat, timp de 10 ani, ca director general la Fabrica de Amidon şi Glucoză Fălticeni, după care, până în 2009, a îndeplinit funcţii de conducere în sectorul privat fălticenean. În intervalul 2009-2010, Eugen Mogoş a fost director coordonator la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, după care, până la momentul numirii în noua calitate, a desfăşurat o activitate de conducere la o firmă privată. Semnarea contractului de mandat, stabilirea remuneraţiei reprezentatului numit în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome „Aeroportul Ştefan cel Mare”, precum şi a criteriilor şi obiectivelor de performanţă privind reducerea obligaţiilor restante, diminuarea pierderilor, creşterea profiturilor, cifrei de afaceri şi productivităţii muncii au la bază Legea nr. 215/2001 a administraţie publice locale.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau