Evenimentul acum 100 de ani
Dimensiune font:
BudaPesta - În întreaga monarhie a produs o penibilă impresie ştirea unei senzaţionale afaceri de spionaj. Lângă forturile oraşului Stanislan a fost surprins un ofiţer rus pe când fotografia şi lua schiţe. Spionul a reuşit să se facă nevăzut, perzându-se în grabă planurile şi fotografiile. S’a aflat că acel ofiţer se numeşte Halver şi e căpitan în statul major rus. * Toate patimile urâte s’au dezlănţuit în toată Peninsula Balcanică, semănând jalea şi pustiul peste tot locul. Străinii nu au crezut că ţara noastră va interveni la timp pentru a pune ordine în Balcani, ci se considerau la largul lor să-şi bată joc de toate legile şi principiile sfinte ale popoarelor. Credinţa şi curajul românilor a folosit drept exemplu pentru toţi duşmanii noştri care au crezut că nu putem face faţă cu succes unei misiuni de aşa ţinută. Mai ales, vecinii bulgari au împrăştiat în stânga şi dreapta informaţii despre lipsa noastră de abilitate. Însă, realitatea a demonstrat ce era de dovedit, cum că vorbeşte gura fără ei. * Fostul ministru de la lucrările publice turc a dat mai multe interviuri ziarelor în care fireşte că nu a trecut cu vederea să amintească măcar despre raporturile care există , sau mai bine, care ar trebui să existe între Turcia şi România. În prim rând, d-sa sa n’a putut crede niciodată că România, mai cu seamă în actualele împrejurări, ar putea fi în contra Turciei şi s’ar preta la cine ştie ce combinaţiuni, pentru a ajuta la distrugerea ei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau