EXCLUSIV Locul în care lumina sfântă nu vine fără spovedanie

Cea mai mare sărbătoare a Bisericii, Învierea Domnului, a fost sărbătorită în toate cătunele judeţului, după tiparele şi tradiţiile zonei * în comuna Tansa, la graniţa judeţului Iaşi cu Neamţul şi Vasluiul, preoţii au plecat cu spovedania şi împărtăşirea enoriaşilor, de la primele ore ale dimineţii, pentru „exorcizarea” răului şi purificarea păcătoşilor întru întâmpinarea Învierii

Părintele Vasiliu împinge poarta şi păşeşte greoi spre prispa familiei Herdelea, unde este aşteptat de întreaga familie a gospodarului, pentru sfânta spovedanie şi împărtăşanie. Mâna preotului se duce în sus, descrie mai mult un arc de cerc, decât semnul Sfintei Treimi, şi se pogoară în jos, aducătoare de binecuvântare. Gospodarul culege cu mâna din trotuarul măturat al ogrăzii, gestul de final al preotului, şi face la rându-i o curbă prin aer, îndemnându-l pe omul Domnului să păşească în „camera de curat”. Preotul mai rămâne o clipă în cerdac, îşi umflă plămânii cu aerul curat de aprilie, îşi face semnul crucii în faţa a două vrăbii gureşe ce umplu de larmă nucul din faţa casei, şi intră în cămară. Îşi aşează în tihnă „kitul pascal”, din care începe să scoată pe rând crucea, anafura, vinul liturgic şi linguriţa cu un praf magic, îşi pune patrafirul şi cheamă la spovedanie - „Să vină stăpânul casei!”. Rând pe rând, pe uşa camerei de curat se perindă toţi cei 12 membri ai familiei. „Ai afurisit pe cineva, fiule? Ţii mânie sau ură pe vreo persoană? Ai postit miercurea sau vinerea?”, curg întrebările preotului, iar enoriaşul îşi îngaimă de sub anteriu, cu jumătate de gură, păcatele. După scurtele rugăciuni de iertare a păcatelor, preotul Vasiliu începe să-l descoase pe cel proaspăt spălat de păcate, ca într-un canon al limbarniţei. „E greu, aşa-i, în lumea asta, cu serviciu, cu transportul, cu de-ale gurii? O venit neamţul ăsta şi poate s-or linişti apele că sub celălalt, ce o construit Ceauşescu, o vândut şi o distrus Băsescu. Copiiicum sunt? E bine, e bine, atunci, că până la urmă, doar prin copii ne mântuim de păcatele pe care le purtăm în viaţă, ca fiind primul şi ultimul lucru pe care un om îl face bine în faţa lui Dumnezeu. Doamne ajută!”, spune preotul şi dă pe gât o gură din vinul galben, aromat şi greu ca undelemnul, ţinut de gospodar pentru momente mai speciale din an. „Părinte, a sunat preoteasa că vă aşteaptă familia Mera, că or venit cu toţii din Italia şi vor să se spovedească”, îl anunţă pe preot din tindă, doamna Herdelea. „S-aştepte, să nu se grăbească, că până la Înviere mai este timp! Hai, Doamne ajută, şi să ne vedem şi la anul!”, urează preotul, dă pe gât ultima gură de vin, îşi şterge barba cu mâneca anteriului, îi mai binecuvântează încă o dată pe membrii familiei şi iese în uliţa însorită, încărcată de mirosul cozonacilor şi al cărnii puse cu mirodenii la cuptor, pentru masa de Paşte.
Tutorial de întrebuinţare a Luminii sfinte
În curtea bisericii din Tansa, oamenii par fantome trase cu o sfoară invizibilă şi legate de jur împrejurul bisericii luminate pe afară doar un bec chior. Alţi credincioşi s-au înşirat de-a lungul aleii ori s-au grupat ciorchine, ca la horă, pe vecinătăţi sau neamuri, şi stau la bârfă. „Voi spune de trei ori Veniţi de luaţi lumină!, scot lumânarea în faţa dumneavoastră şi,fără să vă înghesuiţi, fără să vă pârliţi, fără să vă călcaţi în picioare, luăm lumina Învierii, lumina lui Hristos, nu altceva. Nu luăm foc pentru grătare, luăm lumina Învierii, cu multă smerenie, blândeţe şi dragoste, vă rog frumos!”, se aud din biserică, îndemnurile preotului tânăr ce-l secondează pe părintele Vasiliu, fost călugăr la un schit din Republica Moldova. În curtea bisericii, copiii reîncep hârjoana, ridicând colbul peste crucea aşezată pe masa în jurul căreia se va oficia Slujba de Înviere. Cei mai mari, cu lumânările butucănoase acoperite în plastic roşu, înfundate în buzunarele de la spate ale pantalonilor, dau viaţă, deodată, unui cor de licurici. Sunt iPhon-urile care străbat şi împresoară deodată mulţimea cu lumina lor alb-albastră de aragaz cu două ochiuri. Clopotele începe să dăngăne precum bubuitura unui tunet ce anunţă ploaie în vreme de secetă, iar oamenii îşi ridică brusc ochii către turnul cufundat în întuneric, din care clopotarul fantomă îmbie oamenii să se lepede oleacă de zgomotoasa rumoare a bârfelor şi să-şi lase sufletele deschise pentru Lumină. „Şi să ne învrednicim noi astăzi la Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-l rugăm! Doamne Miluieşte! Doamne milu… Faceţi o cărare, oameni buni, aşa pe mijloc! Fiţi mai organizaţi, aşa oleacă!”, răsună dinlăuntrul bisericii rugăciunea Sfintei Evanghelii, în două cu apelurile la calm ale preotului. Darul Luminii Sfinte de la Ierusalim a ajuns şi în cătunele Tansei, ultima comună dispusă la graniţa judeţului Iaşi cu Romanul şi Vasluiul. „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”, sună funebru canonul Învierii, iar oamenii, înfriguraţi deodată, îşi strâng hainele la piept. Ca într-un ritual de iniţiere, sătenii stau cu privirea pironită în flăcările lumânărilor, cântând în bărbi, cu minţile pustiite de orice ori pline de gânduri şi bucurie. „Hristos a Înviat!”, răsună deodată glasul preoţilor, iar corul omenesc răspunde într-un glas „Adevărat a înviat!”. În momentul în care preotul începe a citi cuvântul adresat „tuturor nouă, celor din eparhia Iaşilor, de către ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei”, şiruri de lumânări încep să curgă spre poarta bisericii, ducând lumina sfântă spre case, pentru sănătate şi bunăstare, sau spre cei adormiţi, îngropaţi sub crucile cimitirului, spre iertarea păcatelor şi... învierea ce va să vie. Nelu PĂUNESCU