Fasole cu ciolan şi defilare cu torţe, de 1 Decembrie
Dimensiune font:
* acestea vor fi ingredientele unei zile care, potrivit meteorologilor, se anunţă prielnică pentru sărbătoarea naţională a românilor
Pentru marcarea Zilei Naţionale, organizatorii ieşeni vor adopta anumite restricţii de circulaţie pe zona cuprinsă între Piaţa Unirii şi Piaţa Palatului. Astfel, între orele 9.30 - 10.30, acest tronson va fi închis circulaţiei pentru desfăşurarea paradei militare. „După orele 10.30, restricţiile în zonă vor fi ridicate, dar manifestările vor continua, urmând să fie impusă o altă restricţie de circulaţie după-amiază, după orele 17.00-17.30, pentru desfăşurarea defilării cu torţe pe Ştefan cel Mare, prin faţa Primăriei spre Palat”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Tot pe 1 decembrie este posibil ca ieşenii care vor participa la manifestările din Piaţa Unirii să fie serviţi cu tradiţionala fasole cu ciolan, ce va fi făcută la cantina Garnizoanei din Iaşi.
Meteorologii anunţă vreme caldă
Având în vedere programul manifestărilor, cât şi temperaturile ridicate anunţate de meteorologi, ziua de 1 decembrie se anunţă una tocmai bună de ieşit din case. „În această săptămână, vremea la Iaşi va deveni uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Ziua cea mai caldă va fi vineri, 30 noiembrie, când la Iaşi ne aşteptăm ca temperaturile maxime să tindă spre 13-14 grade Celsius. Marţi, miercuri şi joi, la Iaşi vom avea parte de o vreme în general închisă. Se va semnala ceaţă, trecător asociată cu burniţă. Temperatura maximă din cursul zilei va fi cuprinsă între 5 până la 8 grade Celsius, iar minimele din cursul nopţii vor rămâne pozitive în această săptămână la Iaşi, şi vor fi cuprinse între 4 până la 8 grade Celsius. Începutul lunii decembrie va aduce o vreme în uşoară răcire, astfel că se va apropia de normalul termic pentru această perioadă. Pe data de 1 decembrie nu vom avea temperaturi negative, dar este posibil să avem precipitaţii sub formă de ploaie”, a declarat Gina Tiron, şefa Serviciului Meteorologic din cadrul Centrului Meteorologic Regional Moldova. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau