Funcția de viceprimar al municipiului Bacău este vacantă
Dimensiune font:
Mihai Șuștac a rămas consilier local * el a demisionat din motive de sănătate * se vehiculează mai multe nume pentru noul viceprimar
Una dintre cele două funcții de viceprimar al municipiului Bacău este vacantă, în mod oficial, de vineri. Mihai Șuștac și-a depus demisia din motive de sănătate pe 30 mai, iar în ședința extraordinară de vineri, de la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, consilierii locali au luat act de demisia fostului vice. Pe ordinea de zi ei au avut de aprobat proiectul „încetarea mandatului de viceprimar al municipiului Bacău, înainte de termen, a domnului Mihai Șuștac, ca urmare a demisie sale din această funcție”. „Am primit demisia domnului Mihai Șuștac pe 30 mai –. Acum aceasta este supusă Consiliului Local Bacău, care trebuie să ia act de demisie”, a declarat priamrul Romeo Stavarache. Mihai Șuștac rămâne însă consilier local. Viitorul viceprimar va fi ales într-o ședință viitoare a CL Bacău. Din declarațiile anterioare ale edilului municipiului Bacău, postul va reveni tot unui liberal, deoarece PNL deține o majoritate liniștitoare și suficientă în Consiliul Local. Printre numele posibililor pretendenți s-au vehiculat cele ale lui Ilie Bîrzu, Ștefan Stanciu, Izabela Adam, Laurențiu Novac, Iulian Stoican și, în ultimele zile, cel al lui Costel Bujor.
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau