Hingherii lucrează în două schimburi
Dimensiune font:
* la Bacău, echipajele lucrează la foc continuu pentru capturarea câinilor fără stăpân * adăpostul din localitatea Nicolae Bălcescu are deja 2.700 de maidanezi * Primăria Bacău le cere locuitorilor să nu intervină în operaţiunile de capturare a maidanezilor
Serviciul de Ecarisaj din cadrul Direcţiei de Servicii Publice Bacău face eforturi pentru reducerea numărului câinilor fără stăpân. Hingherii lucrează de acum în două schimburi, acoperind 16 ore pe zi, pentru a face faţă numărului mare de solicitări.
Angajaţii serviciului întâmpină de multe ori rezistenţă din partea iubitorilor de animale. La sfârşitul săptămânii trecute, doi hingheri au depus plângere la poliţie pentru că au fost loviţi de un iubitor de animale în plin centrul oraşului în timp ce efectuau o captură. Situaţii în care oamenii intervin în apărarea maidanezilor şi îi împiedică pe hingheri să îşi facă treaba sunt, din nefericire, destul de dese. „Primăria Bacău are în momentul de faţă la adăpostul amenajat în Nicolae Bălcescu 2.700 de câini. Apreciem faptul că un număr mai mare de societăţi comerciale ne sprijină cu mâncare şi materiale pentru a oferi condiţii de decente pentru câinii din adăpost. Au fost construite 20 de cuşti, cu o capacitate de câte 20-22 de câini fiecare. Facem un apel la populaţie să ne sprijine în demersurile noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt la Primăria Bacău, Ionuţ Tomescu. El a precizat că este necesar un control foarte strict în mediul rural, unde câinii ar trebui sterilizaţi.
Mihai Dănăilă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau