Ion Caramitru, preşedinte onorific al FIE
Dimensiune font:
Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE) va fi organizat în acest an în perioada 19-29 iunie 2014. Preşedinte de onoare al festivalului va fi actorul Ion Caramitru care a acceptat propunerea făcută de reprezentanţii FIE. „Gala Operelor Naţionale va fi prinsă în această ediţie a festivalului şi va trebui să îi găsim şi finanţarea adecvată, tocmai de aceea am vorbit şi la nivelul Guvernului pentru a ne susţine. Vom avea la final un Concert Clasic 300 pentru care facem demersuri ca Filarmonica din Cracovia să fie la Iaşi”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
Faţă de aceste evenimente ce vor fi prinse în festival, acţiunea se va bucura şi de expoziţii de carte, teatru şi evenimente în stradă şi în cartiere. „Încercăm să creăm evenimente la nivelul unui parteneriat cu Chişinăul şi Cernăuţiul astfel încât şi primarii de acolo să fie la Iaşi şi noi să fim cu evenimente la Chişinău şi Cernăuţi. La începutul lunii iunie vom deschide un stand la Bookfest, în Bucureşti, pentru a prezenta festivalul cât mai bine şi a-i atrage în proiectul nostru pe toţi cei care sunt personalităţi marcante ale lumii culturale şi economice din Bucureşti”, a spus Gheorghe Nichita.
Pentru ca festivalul să aibă o expunere internaţională cât mai mare, primarul speră să poată prezenta FIE şi la Bruxelles. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau