Jandarmii au recuperat un bărbat rătăcit în pădure la Sadău
Dimensiune font:
Suceava - La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) a fost redirecţionat un apel telefonic primit la 112 de către Constantin C., de 38 de ani, din comuna Oţeleni, judeţul Iaşi. Bărbatul spunea că s-a rătăcit în pădurea din zona satului Sadău-comuna Brodina şi că nu ştie unde se află datorită ceţii dense. El a mai precizat că are dureri la genunchi şi că nu se poate deplasa în terenul accidentat. „Pentru căutarea persoanei în cauză au acţionat 4 lucrători din cadrul Jandarmeriei oraşului Vicovu de Sus, care au ţinut legătura cu persoana rătăcită prin intermediul telefonului mobil, reuşind să o găsească la aproximativ 4 km de satul Sadău, după două ore de căutări”, ne-a spus maiorul Bogdan Cornaci, din cadrul IJJ.
Bărbatul, care locuieşte efectiv în oraşul Vicovu de Sus, s-a deplasat cu bicicleta pe un drum forestier din apropierea localităţii Sadău, după care a mers pe jos prin pădure pentru a aduna nuiele necesare confecţionării de măturoaie, timp în care s-a rătăcit. Pe parcursul deplasării, s-a lovit la un genunchi şi, pe fondul unor afecţiuni medicale mai vechi, nu şi-a mai putut continua drumul, fiind nevoit să solicite ajutor. Constantin C. a fost ajutat de jandarmi să se deplaseze până la un drum forestier, după care a fost transportat cu autovehiculul din dotarea jandarmilor la Spitalul Vicovu de Sus, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost diagnosticat cu gonartroză- localizarea reumatismului degenerativ la articulaţia genunchiului.
Irina Bucşinescu, Oana Şlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau