Jandarmii continuă să predea lecţii elevilor
Dimensiune font:
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Botoşani va continua în acest an campaniile de informare a elevilor din judeţ, începute în anul 2012, în instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ.
Acţiunile de informare au în special ca subiect siguranţa în şcoli, în apropierea acestora, precum şi pe traseele de deplasare ale elevilor, elevii fiind informaţi cu privire la măsurile de autoprotecţie pe care le pot lua pentru a evita să devină victimele unor persoane certate cu legea, dar şi cu privire la consumul de substanţe etnobotanice, combaterea traficului şi consumului de droguri, violenţa în familie şi delincvenţa juvenilă. De asemenea, elevilor li se recomandă ca, în cazul în care au fost martorii comiterii unor fapte de natură antisocială, să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.
Asigurarea securităţii elevilor la intrarea şi la ieşirea de la cursuri, supravegherea căilor de acces spre şcoală, afluirea şi defluirea elevilor, intervenţia promptă în cazul pătrunderii în incinta instituţiilor de învăţământ a persoanelor străine, stoparea actelor de violenţă între elevi sunt câteva dintre măsurile pe care le iau jandarmii pentru asigurarea securităţii elevilor şi pentru buna desfăşurare a procesului educativ, atât în misiunile executate independent, cât şi în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani. „Pentru desfăşurarea în condiţii civilizate a competiţiilor sportive, în special la meciurile de fotbal, jandarmii vor distribui la intrarea în stadioane pliante informative cuprinzând prevederile legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive. Jandarmii vor desfăşura acţiuni de informare a populaţiei şi cu ocazia manifestărilor cultural-artistice cu public numeros, pentru prevenirea comiterii unor fapte antisocial”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ, Dan Izotov.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau