Mierea va fi impozitată
Dimensiune font:
* guvernanţii au decis ca începând cu acest an şi apicultorii să plătească statului o cotă parte din veniturile realizate
Noul an nu a adus veşti foarte bune pentru apicultori. Spre deosebire de anii anteriori, aceştia vor fi impozitaţi. Chiar şi aşa directorul Asociaţiei Crescătorilor de Albine, Vasile Puf este optimist pentru că apicultorii au încă o serie de avantaje. „Teoretic este un lucru firesc. Nu este o sumă foarte mare, până la 50 de familii nu se plăteşte impozit, între 50 şi 100 de familii se calculează venit pentru 70 de lei din care se înmulţeşte cu 16% şi se calculează impozitul, iar de la 100 până la 1.000, 98 de lei pentru fiecare familie. Asta este baza de calcul. Deci cineva care are 100 de familii de albine din 9.800 impozitul va fi de vreo 1.500 de lei, adică vreo 300-400 de kg de miere, ” a spus Puf.
Impozitarea i-a surprins în mod neplăcut pe unii apicultori. „Sigur unii spun că impozitul este mare, alţii îl acceptă, păreile sunt împărţite, dar ne vom supune şi noi acestor norme şi sunt convins că apicultorii vor respecta această obligaţie care le revine ca cetăţeni ai statului român. Nu cred că această decizie va diminua numărul de apicultori din judeţ, pentru că cei ce deţin până la 50 de familii vor fi scutiţi de plata impozitului, iar cei care au efective mai mari au şi venituri pe măsură”, a mai spus Vasile Puf.
Potrivit directorului Asociaţie, apicultorii au suficiente avantaje pentru a nu renunţa şi a se menţine în branşă. Aceştia, potrivit legii, pot accesa o serie de proiecte cu finanţare destul de substanţială dar şi de subvenţii. În prezent la nivelul judeţului sunt peste 4.000 de apicultori.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau