Modificări majore în orarul zborurilor de pe Aeroportul Iaşi
Dimensiune font:
Începând de săptămâna viitoare, Aeroportul Internaţional Iaşi va avea un nou program de zboruri. Deşi noul grafic va suferi schimbări majore, nu au fost introduse destinaţii noi. Astfel, începând cu 29 martie cursa WizzAir pe ruta Iaşi - Treviso va opera în zilele de luni şi vineri, cu plecare la ora 11.25. În prezent, cele două zboruri au loc în zilele de marţi şi sâmbătă, cu plecare la ora 11.40. O serie de modificări importante vor fi aduse zborului Austrian Airlines pe ruta Iaşi - Viena care, începând cu 29 martie, va opera în fiecare zi de luni până duminică, cu excepţia zilei de sâmbătă, cu plecare de pe Aeroportul Iaşi, la ora 15.55. În prezent, pe această rută au loc trei zboruri, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. Administraţia aerogării a modificat şi zilele de zbor pentru cursa WizzAir Iaşi - Bergamo, care în prezent operează în zilele de miercuri şi duminică. Începând cu 29 martie, călătorii trebuie să ştie că această cursă a fost reprogramată pentru zilele de marţi şi sâmbătă, cu plecare de pe Aeroportul Iaşi la ora 19.45. Zborurile către Roma, Londra, Torino şi cele către Bucureşti operate de Tarom vor rămâne în continuare neschimbate, aşa cum sunt afişate în prezent pe site-ul oficial al aerogării ieşene.
Click pentru a vedea Orarul zborurilor din 29 martie 2015
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau