Neamţ: Braconier de căprioare prins după ce a comis un accident
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Tazlău riscă ani buni de închisoare după ce a fost prins de poliţişti că a braconat o căprioară.
Potrivit biroului de presă al Poliţiei Neamţ, tânărul abia după ce a produs un accident rutier.
Iniţial, poliţiştii au încercat să oprească în trafic aututorismul suspect însă şoferul a evitat echipajul de poliţie şi a demarat în trombă. Din cauza vitezei şi a neatenţiei, bărbatul a intrat cu maşina într-un alt autoturism care circula regulamentar.
În urma efectuării controlului autoturismului, în portbagaj a fost găsită o geantă care conţinea 40 de kilograme de vânat de căprior.
Poliţiştii i-au întocmit tânărului dosar penal pentru braconaj dar i-au reţinut şi permisul de conducere pentru abaterile rutiere.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau