Neamț: O ordonantă prost gîndită este criticată de sindicalisti
Dimensiune font:
sindicatul din învătămînt a pregătit un memoriu pe care îl va prezenta ministrului Educatiei • sindicalistii cer anularea ordonantei care îi obligă pe învătători si educatoare să meargă la facultate
Conducerea Sindicatului Liber din Învătămînt Neamt a pregătit un memoriu, alături de alti lideri din tară, pe care vor să îl prezinte ministrului, pentru anularea Ordonantei 92/2012. Acest act legislativ îi trimite obligatoriu pe toti învătătorii si educatoarele la facultate, în următorii 6 ani. Este vorba în mod special despre acele cadre didactice care nu detin diplome de licentă, dar au zeci de ani de experientă în domeniu. „Colegii mei sînt trimisi la o specializare initială, pe care au făcut-o acum 30, poate 40 de ani, cînd au urmat cursurile liceelor pedagogice. De ce ar mai face asta încă o dată, în prag de pensie, în conditiile în care au atîta experientă în spate, ba, mai mult, de-a lungul carierei didactice au urmat nenumărate cursuri de specializare, si-au dat gradele didactice, au atins gradul maxim de perfectionare? Considerăm că Ordonanta 92/2012 este discriminatorie, pentru că dacă ar fi să fie respectă, ar trebui să dea colegii mei toti banii din salariu, ca să meargă la facultate. Poate unii ar fi mers pînă acum dacă aveau acesti bani... dar abia au reusit să îsi tină proprii copii în scoli! MECTS trebuia să recunoască si să echivaleze dosarele pentru competentele profesionale si toti cei care au urmat diverse forme de specializare, cursuri si activităti care le-au adus credite transferabile, ar fi devenit automat profesori de învătămînt primar si preprimar, pentru că prin Legea Educatiei Nationale au dispărut titulaturile de învătători si educatoare. Trebuia să se întîmple asta pînă în 26 noiembrie 2012 si de fapt ne-am trezit cu Ordonanta 92! De fapt, aici este problema, pentru că ministerul a blocat o procedură si acum trimite poate pe cei mai buni specialisti să facă ceea ce au făcut atunci cînd si-au ales cariera. Măcar să fi impus urmarea altei specializări... Nu sîntem împotriva continuei perfectionări, dar să fie una care se justifică! Oricum, un cadru didactic are de învătat toată viata! De aceea mergem la minister - să atentionăm că a apărut o ordonantă contradictorie!“, a declarat Gabriela Grigore, secretar general al SLI Neamt. Matematic vorbind, liderii de sindicat au de luptat în cazul de fată pentru a apăra interesele a 26 de învătători, care în prezent nu detin diplomă de licentă si nici alte dovezi că ar putea deveni, teoretic, profesori de învătămînt primar sau preprimar. Doar că avînd doar cîtiva ani pînă la pensie, mai putini de 6, nu se mai justifică urmarea unei facultăti. În cazul educatoarelor fără studii superioare, lucrurile stau cam la fel, motiv pentru care nici ele nu ar avea de ce să îsi manifeste dorinta acerbă de a deveni studente. Textul Ordonantei 92 prevede că învătătorii si educatorii îsi continuă activitatea pe posturile si în functiile didactice pe care le ocupă cu conditia absolvirii studiilor universitare de licentă în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a acesteia. Acum, corect ar fi ca Parlamentul să dispună emiterea acelui ordin de recunoastere si echivalare a competentelor, lucru care ar face lumină în cazul a 513 învătători nemteni care au cerut asta prin dosarele depuse la MECTS si a cîtorva sute de educatoare.
Sursa: monitorulneamt.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau