Pelerini şi cultură la Zilele Iaşului
Dimensiune font:
Primarul Gheorghe Nichita a prins gustul evenimentelor culturale de amploare. După Gala Premiilor UNITER şi Premiile Operei Naţionale Române, în plin proces de organizare a Festivalului Internaţional al Educaţiei, acesta se gândeşte deja la programul din cadrul Zilelor Iaşului. „De Sfânta Parascheva există un alt public la Iaşi, care vine pentru partea spirituală. Pe acesta putem să-l atragem şi în partea culturală. Cred că trebuie să unim aceste două componente, cu o diversitate de evenimente care să nu deranjeze nici slujba, nici pelerinajul, dar care să ofere Iaşului o vizibilitate cât mai mare”, a declarat primarul Nichita. (Anda Pintilie)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau