Peste 80 de milioane de lei la bugetul de stat
Dimensiune font:
În februarie,Administrația Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a încasat la bugetul de stat consolidat, 82,80 milioane de lei, cu peste 8 milioane de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut
Cea mai mare sumă s-a adunat la bugetul de stat, 37,67 milioane de lei, iar la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 29,76 milioane de lei. La bugetul asigurărilor sociale de sănătate, nemţenii au plătit 14,30 milioane de lei, iar la șomaj 1,07 de milioane lei. În primele două luni ale acestui an, pentru a colecta dările la stat, finanțiștii nemțeni au recurs la măsuri de executare silită, în urma cărora s-au încasat 15,55 milioane de lei. Astfel, au fost emise 10.557 somaţii pentru debite în sumă de 70,99 milioane de lei, din care s-au încasat 7,85 milioane. ”Totodată, s-au aplicat 2.870 popriri bancare pentru debite în sumă de 20,30 milioane de lei, din care au fost încasate 5,24 milioane de lei. De asemenea, au fost instituite sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile în valoare de 2,45 milioane de lei”, a precizat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Administrației Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ. Finanțiștii au aplicat și 550 popriri pe venituri la terţi pentru debite în sumă de 47,92 milioane de lei, din care s-au încasat 1,22 milioane lei.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau