Poliţiştii trebuie să aducă foi şi pixuri de-acasă
Dimensiune font:
* un poliţist ieşean este cercetat de superiori pentru că nu i-a dat unei femei o foaie pentru a depune o plângere * criza consumabilelor din poliţia ieşeană este veche şi pare că nu se va sfârşi prea curând * lucrătorii IPJ susţin că trebuie să cumpere foi şi pixuri din buzunarul propriu
Un poliţist al Secţiei 2 este cercetat prealabil pentru că nu a avut la îndemână o foaie pe care să i-i dea unei femei în vederea depunerii unei plângeri. Acest lucru i-a indignat pe reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Iaşi. Vasile Ciuhureanu, preşedintele Biroului Teritorial Iaşi al SNPPC, susţine că în rândul poliţiştilor ieşeni există o stare de nemulţumire generală legată de o multitudine de probleme care s-au adunat în timp, începând cu deficienţele de ordin legislativ şi continuând cu lipsa materialelor şi a mijloacelor necesare desfăşurării în bune condiţii a serviciului. „Pe lângă toate acestea, avem de a face cu o birocraţie excesivă dictată de o ploaie de ordine şi dispoziţii, care curge continuu de la Bucureşti fără a se ţine seama de realităţi şi de specificul fiecărui judeţ în parte. Se adaugă şi comportamentul abuziv al unor şefi care, din dorinţa de a-şi păstra funcţiile şi de a dovedi superiorilor că ei sunt eficienţi şi pot face performanţă chiar şi în condiţii vitrege de lucru, încalcă drepturile celor din subordine. Ani la rând, indiferenţa, arbitrariul, aroganţa, intoleranţa au fost la ele acasă, iar poliţistul a fost un fel de slugă. Nu suntem sub nici o formă de acord cu reducerea salariilor, cerem acordarea la timp a tuturor drepturilor ce ni se cuvin, astfel încât şi noi să putem, la rândul nostru, să ne onorăm datoriile faţă de familie, faţă de bănci, faţă de furnizorii de servicii”, a declarat dl Ciuhureanu.
Foaia buclucaşă
Criza din poliţie îi obligă des pe oamenii legii să vină de acasă chiar şi cu acele consumabile fără de care nu-şi pot face datoria. Vorbim aici, în mare parte, de foi şi pixuri. Nu aşa s-a întâmplat şi în urmă cu două săptămâni, când la Secţia 2 s-a prezentat o femeie care dorea să depună o plângere. Poliţistul i-a spus că nu are foi şi i-a cerut femeii să meargă să cumpere. Aceasta a mers însă direct la şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi şi a depus plângere împotriva poliţistului. „Cum este posibil ca un poliţist să fie cercetat prealabil pentru că nu are foi de hârtie? Păi dacă nu a primit, de unde să le scoată? În fiecare zi trebuie să mergi la librărie să-ţi cumperi foi şi pixuri, pentru că altfel nu-ţi poţi face treaba. Poate omul ala are copii. În loc să le cumpere lor rechizite, trebuie să cumpere pentru Inspectorat. Întrebaţi-l pe şeful IPJ dacă a primit vreo foaie de la Bucureşti anul trecut şi după aceea mai discutăm”, a mai spus dl Ciuhureanu. În urma sesizării, poliţistul este acum cercetat prealabil. Pentru a vedea cum stau lucrurile, l-am contactat pe chestorul Ioan Scripniciuc, şeful IPJ. „Pe lângă lipsa foii de hârtie, femeia a reclamat că i s-a vorbit urât din partea poliţistului. Din această cauză este cercetat prealabil. Vom vedea la finalul anchetei dacă se face sau nu vinovat. În ceea ce priveşte fondurile alocate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, va pot spune că au fost mai mari în 2012 faţă de 2011. Cu banii primiţi s-au luat şi consumabile, calculatoare şi s-a achitat datoria către Institutul de Medicină Legală, în valoare de 1,2 milioane lei. La finele anului am primit şi trei maşini noi: un Duster şi două Logan. Sperăm ca şi anul acesta să avem măcar aceleaşi fonduri ca în anul 2012. Ştiu că nu sunt suficiente consumabile, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Un pix trebuie să aibă fiecare la el”, ne-a declarat chestorul Ioan Scripniciuc, şeful IPJ Iaşi. (Andrei Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
sorin
Apr 27, 2013
in toate institutile se plateste taxa de timbru....in politie de ce nu s-ar baga o astfel de taxa ? nu stiu daca in ultimul an am primit 1 top de hartie ! si sigur am consumat 10... pixuri nu am primit niciodata !
caprariul
Apr 26, 2013
da la cercetarea prealabila cate coli din minister s-au consumat,da pe citatii ,da pe invitatii,da pe procese verbale .......pe toate sa le plateasca reclamanta daca tot a vrut sa se razbune ....
alex
Apr 24, 2013
nu numai in judetul iasi se intampla asta ci in toata tara!!! ne-am saturat sa ducem bani la serviciu pentru a ne putea face datoria!!!! asa ceva nu este normal si nu exista nicaeri in lume!!! pana cand???
Adauga comentariul tau