Record de amenzi pentru o asociaţie de proprietari din Tătăraşi
Dimensiune font:
Asociaţia de proprietari PT 21 Tătăraşi a deţinut şi săptămâna trecută tristul record de a-şi însuşi cele mai multe amenzi pentru nereguli ce ţin de nerepartizarea corectă a cheltuielilor, întocmirea listelor de plată fără respectarea legii şi, ce-i mai grav, pentru faptul că asociaţia funcţionează de multe luni fără un administrator atestat. Astfel, cei 4 membri ai comitetului executiv al asociaţiei au primit fiecare câte o amendă de 500 de lei pentru faptul că nu a dus la îndeplinire măsurile trasate prin răspunsul formulate la adresa nr. 77145/27.08.2012, în sensul că nu a angajat un administrator atestat în condiţiile legii, conform prevederilor Legii nr. 230/2007 şi a HCL nr. 6/2011, în timp ce administratorul, preşedintele şi cenzorul au primit amenzi de câte 500 de lei pentru mai multe abateri similare. „Administratorul nu a dus la îndeplinire măsurile trasate prin răspunsul formulate la o adresă din luna august. Concret, în lista de plată aferentă lunii septembrie 2012, toate cheltuielile asociaţiei au fost repartizate pe număr de persoane, iar data scadenţei acesteia a fost stabilită la 30 de zile de la afişare, ceea ce contravine legii. La rândul său, preşedintele şi cenzorul au fost amendaţi pentru că nu au angajat un administrator atestat în condiţiile legii şi au aprobat prin semnătură lista de plată aferentă lunii septembrie 2012, listă care a fost întocmită fără respectarea legi”, a declarat Ionică Ciobanu, şeful Serviciului Asociaţii Proprietari din cadrul Primăriei Iaşi. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau