Șezătoare la Centrul Social Pietricica
Dimensiune font:
În fiecare săptămână beneficiarii centrului vor participa la șezători tradiționale așa cum mulți dintre ei făceau în tinerețe * în fiecare joi aceștia se vor aduna ca să lucreze, dar și pentru a cânta, a spune versuri și a discuta * primul eveniment de acest gen a avut loc, joi, și a fost pe placul tuturor, vârstnici și lucrători ai centrului
Ideea organizării acestor șezători a venit chiar de la vârstnicii de la centru și a fost pusă în practică de conducere cu sprijinul asistenților sociali. Aceștia au încercat să recreeze atmosfera șezătorilor de altădată, prin costume populare și décor. Participanții, în egală măsură doamne și domni, au cusut goblen, au împletit, au tors lână și au țesut, fiecare după preferință și după talent. „Propunerea a venit de la beneficiari și bineînțeles că noi am acceptat. Sunt oameni în vârtă și au nevoie pe lângă cazare în condiții bune și masă, și de modalități de a petrece frumos timpul liber. Cât este rece vremea organizăm aceste șezători, iar cum vine primăvara vom ieși la lucru afară unde avem de amenajat spațiile verzi”, a spus Gheorghe Munteanu, directorul Centrului Social Pietricica.
Alina Ferenț
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau