Situaţie de forţă majoră din cauza gunoiului
Dimensiune font:
După zece ani, municipiul Suceava a rămas fără operator de salubritate * deşeurile vor fi adunate astăzi gratuit de trei firme, măsura are caracter temporar până la soluţionarea unei licitaţii cu cântec * contractul este de 100.000 de euro pe lună
Începând de duminică la ora 0.00, municipiul Suceava a rămas fără operator de salubritate pentru ridicarea gunoiului menajer. „Suntem în situaţie de forţă majoră”, a declarat primarul Ion Lungu.
În această situaţie s-a ajuns după expirarea contractului încheiat în 2005 de Primărie cu firma Rosal, controlată de Silviu Prigoană. Contractul a expirat pe 18 aprilie 2015. Până acum, Primăria Suceava ar fi trebuit să organizeze licitaţia pentru desemnarea unui nou operator, dar procedura a fost întârziată. Abia în martie anul acesta Consiliul Local a aprobat caietul de sarcini pentru licitaţie şi abia în iunie vor fi terminate procedurile.
Contract de 100.000 de euro/lună
Ca să evite problemele generate de gunoiul împrăştiat neridicat din momentul expirării contractului cu Rosal, Primăria a decis să organizeze o licitaţie, prin procedură simplificată, ca să desemneze temporar o firmă care să ridice deşeurile. Conducerea municipalităţii a invitat la licitaţia simplificată mai mulţi operatori din ţară. În cele din urmă, contractul, care are o valoare lunară de 100.000 de euro, a fost adjudecat de asocierea de firme Florconstruct-Diasil. Cei de la Rosal au contestat licitaţia derulată pe 18 aprilie. Pe site-ul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a apărut o hotărâre prin care i se cere Primăriei Suceava să suspende procedura. „Noi nu am primit hârtia oficială în acest sens”, ne-a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.
Trei firme ridică gratis gunoiul
Pentru că CNSC nu a cerut oficial suspendarea licitaţiei, sâmbătă la Primăria a fost convocată o şedinţă de îndată a Consiliului Local, pentru validarea celor două firme, care au fost desemnate să ridice, cu caracter temporar, gunoiul din oraş. Parte a consilierilor ştiau că s-a cerut suspendarea licitaţiei de CNSC şi au lipsit de la şedinţă, de teamă să nu le bată procurorii DNA la uşă, după ce votează. Dintre cei 23 de consilieri au fost prezenţi doar 11, ceea ce a făcut ca şedinţa să fie nestatutară. Pentru validarea contractului, la masa Consiliului Local ar fi trebuit să fie prezenţi măcar 16 aleşi local. „Mulţi consilieri au o frică de a lua decizii. Nici pe mine nu m-a obligat nimeni, dar trebuie să ne asumăm şi să luăm deciziile cele mai bune. (...) Că sunt decizii grele, că putem da cu subsemnatul, asta e. Ne-am asumat”, a spus sâmbătă primarul Ion Lungu. Ca urmare, oficial, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Suceava a rămas fără operator de salubritate. Totuşi, gunoiul va fi ridicat până luni după-amiază gratis de toate cele trei firme implicate, ca urmare a unei înţelegeri cu Primăria. Cei de la Rosal susţin că trebuie să ridice de drept deşeurile, bazându-se pe decizia CNSC, iar cei din asocierea Florconstruct-Diasil spun că au câştigat dreptul să ridice deşeurile prin licitaţia, care încă nu a fost validată de CL. „Dacă mă întrebaţi care firmă va fi plătită vă spun simplu: niciuna. Noi nu am mandatat deocamdată nicio firmă să ridice gunoiul. Vrem doar ca sucevenii să nu sufere pentru că cineva din Primărie nu şi-a făcut treaba la timp”, ne-a spus Lucian Harşovschi. De altfel, numărul containerelor de depozitare a deşeurilor a fost dublat în oraş. Pe lângă cele ale Rosal au apărut şi containerele Florconstruct şi Diasil.
Invenţii pentru mama paralizată
Oana ŞLEMCO
Consiliul Local se va întruni astăzi în şedinţă ca să discute din nou pe tema deşeurilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau