Străinii poftesc la pământurile vasluienilor
Dimensiune font:
* comunele judeţului sunt asaltate de oameni cu bani care vor să cumpere teren fertil * insistenţa lor nemulţumeşte autorităţile locale fiindcă mulţi dintre cei care au achiziţionat pământuri în anii trecuţi, prin intermediari, au păcălit oamenii * de la 1 ianuarie 2014, investitorii străini vor avea undă verde să cumpere cât şi unde doresc
Sub pretextul unor afaceri profitabile şi bazându-se pe naivitatea oamenilor, zeci de persoane din străinătate bat satele la pas, în căutarea de terenuri agricole. Unii primari susţin, însă, că mulţi umblă după chilipiruri şi păcălesc oamenii, aşa după cum s-a întâmplat în anii trecuţi.
Cu ochii după morile de vânt
În comuna Laza, primăria a vândut teren unor investitori care au promis că vor amenaja un parc eolian, dar de 10 ani nu se mai lucrează deloc la această investiţie. La Zăpodeni, afaceriştii de mucava au cumpărat pământ şi l-au vândut câţiva ani mai târziu la suprapreţ. „Au venit nişte austrieci, au cumpărat cu 7 milioane de lei hectarul şi l-au revândut, câţiva ani mai târziu, cu 70 de milioane de lei. Era o parte din cel mai bun pământ. Acum, oamenii de la noi sunt reticenţi şi nu vor să mai audă de vânzarea sau închirierea pământului la străini”, a precizat Constantin Gavrilă, primarul comunei Zăpodeni.
„Vindeţi doar la români“
Străinii nu au putut cumpăra direct terenuri, ci prin interpuşi. De la 1ianuarie 2014, ei vor putea face achiziţii directe. Şefii judeţului i-au sfătuit pe ţărani că nu este bine să vândă teren străinilor. „Cred că în judeţele mai sărace, precum Vasluiul, va fi o abundenţă de străini care vor dori să cumpere pământ. Nu cred că este un lucru bun şi cred că Parlamentul ar trebui să stopeze acest lucru. Dacă ar fi să le dau un sfat ţăranilor vasluieni, le-aş spune cu mâna pe inimă să vândă doar la români”, a spus Vasile Mihalachi, vicepreşedintele CJ Vaslui. E greu de spus ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2014. Dacă străinii vor putea cumpăra terenuri, cu siguranţă se vor găsi şi persoane dornice să vândă, atrase fiind de câştigurile băneşti.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau