Terase ilegale la cluburile de fiţe
Dimensiune font:
* doi dintre administratorii cluburilor ce funcţionează pe malurile lacului Ciricului au fost amendaţi cu câte 10.000 de lei pentru faptul că şi-au construit în mod ilegal terase sezoniere
În urma controalelor demarate săptămâna trecută de inspectorii Serviciului Disciplina în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, pe malurile Ciricului au fost identificate mai multe terase ilegale. Astfel, din cei 7 agenţi economici „călcaţi” de inspectorii Poliţiei Locale, doi au fost găsiţi în ilegalitate. „În cursul săptămânii trecute am definitivat controalele la un număr de şapte agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe malurile lacului Ciric. Dintre aceştia, doi au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 50/1991 privind regimul construcţiilor, cu amenzi de câte 10 mii de lei fiecare, pentru lipsa autorizaţiilor de construire. Practic, este vorba de terase sezoniere sau grilaje care nu deţin autorizaţii de construire eliberate de Primărie”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi. În cursul acestei săptămâni, inspectorii Serviciului Disciplina în Construcţii vor definitiva controalele la toţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zonă, urmând să mai fie verificate doar 4 unităţi comerciale. Reamintim că aceste controale au fost demarate la sfârşitul lunii trecute, în urma unor sesizări prin care se reclama faptul că pe malurile lacului sunt societăţi comerciale care deversează ape uzate în Ciric. În urma acestor sesizări, mai multe instituţii ale statului, cu atribuţii de control, precum Agenţia de Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Secţia IV Poliţie, E.ON, Serviciul Control Urbanism sau Cadastru, au trecut la verificat activitatea desfăşurată în zonă, regimul juridic al proprietăţilor şi situaţia legală a construcţiilor. (N. Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau