Un elveţian somnambul s-a rătăcit în pădure
Dimensiune font:
Expediţia internaţională Super Carpat Trophy, ce are drept scop promovarea României, a ajuns şi în judeţul Suceava. Cei 140 de temerari din Austria, Elveţia, Germania şi Australia şi-au petrecut noaptea de luni spre marţi într-o zonă de camping. Spre deosebire de colegii săi, care s-au odihnit în corturi, un elveţian a adormit afară lângă foc, într-un sac de dormit. Marţi dimineaţă bărbatul a fost dat dispărut. Organizatorii evenimentului au anunţat prin serviciul de urgenţă 112 că au nevoie de ajutor pentru a-l găsi şi o echipă formată din opt salvamontişti a plecat în căutarea bărbatului. După opt ore de scotocit prin păduri, elveţianul a fost găsit teafăr. „Este un incident comic. Noi nu am ştiut că bărbatul este somnambul. La un moment în noapte s-a trezit şi a plecat”, a declarat Vlad Mirea, unul dintre participanţii la eveniment.
Maşină răsturnată la Crucea
Din păcate, acesta nu a fost singurul incident de care au avut parte organizatorii competiţiei. Din pricina complexităţii traseului, unul dintre participanţi s-a răsturnat cu maşina în zona Crucea şi a fost transportat de urgenţă cu o ambulanţă la spitalul din Vatra Dornei, fiind transferat ulterior la Suceava. „Pacientul a fost investigat din punct de vedere medical şi urmează să fie externat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Tiberius Brădăţan. Expediţia Super Carpat Trophy se va încheia la Sibiu.
Oana Şlemco
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau