Un server a paralizat Casa de Pensii
Dimensiune font:
Activitatea instituţiei a fost blocată de o avarie * în aceste condiţii, nu se pot efectua multe operaţiuni * serverul va fi reparat în cel mult zece zile * până atunci, funcţionarii s-au reîntors la lucrul cu dosarele şi cu pixul
Activitatea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Suceava merge greu din cauza unei defecţiuni intervenite în sistemul informatic de gestionare a operaţiunilor cu publicul. Este vorba, în principal, despre cele de administrare a datelor privind contractele de asigurare socială, eliberarea biletelor de tratament, dar şi a încasărilor-plăţilor prin intermediul casieriilor. Conform conducerii CJP, problemele au apărut pe unul dintre serverele sistemului, procurarea de la furnizorii din străinătate şi înlocuirea echipamentelor cu pricina necesitând o perioadă de 10 zile. Cei care au avut treabă la ghişee s-au plâns că defecţiunea nu a fost făcută publică, mai ales că unii au venit din judeţ, de la zeci de kilometri, şi au pierdut timp şi bani cu drumul. Unele dintre operaţiuni au fost rezolvate manual, însă acolo unde nu s-a putut, responsabilii de la ghişee au înmânat „fluturaşi” cu numerele de telefon ale instituţiei, astfel încât cei în cauză să se poată interesa despre data reluării funcţionării normale.
Plata contribuţiilor se poate face şi în contul CJP
Pe de altă parte, titularii de contracte au fost informaţi că plata contribuţiilor de asigurări sociale se poate face şi în contul CJP, însă în scriptele instituţiei operaţia nu va figura efectiv decât după remedierea defecţiunilor din sistem. „Din cauza defecţiunilor tehnice apărute pe server, care au afectat funcţionarea unor operaţiuni care se desfăşoară în cadrul unor segmente de activitate, precum bilete de tratament, casierie, contracte de asigurare, facem cunoscut că s-au efectuat demersuri pentru identificarea unui furnizor de echipamente adecvat şi că există promisiuni că defecţiunile vor fi remediate în cel mai scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Loredana Ciot.
50 de lei pentru o partidă de sex cu un minor
Lidia DIACONU
„În limita posibilităţilor, pentru a veni în sprijinul solicitanţilor, unele operaţiuni le efectuăm manual” - Loredana Ciot, purtătorul de cuvânt al CJP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau