Vasluiencele care au copii cu handicap îi aruncă în centrele de plasament
Dimensiune font:
* centrele pentru micuţii cu dizabilităţi sunt arhipline * mamele îi abandonează încă de la naştere
Pentru zeci de mame din judeţ, copiii cu handicap reprezintă un chin aşa că îi abandonează. Directorul general la DGASPC, Ionel Armeanu Ştefănică, a declarat că anul trecut, 37 de copii au primit protecţie. O parte din ei aveau handicap şi nu au fost doriţi de părinţi. „Sunt mulţi părinţi care odată ce află că au un copil cu handicap refuză să îl mai ia acasă. Noi îl ducem într-un centru medical şi apoi încercăm să îl dăm în plasament la asistenţi maternali. Unii părinţi vin să îi mai caute, să îi mai vadă, alţii pur şi simplu se comportă ca şi cum acel suflet nu ar fi existat”, ne-a spus directorul.
Deşi faţă de ultimii ani numărul copiilor care ajung în grija statului este mai mic, spaţiile destinate protejării lor rămân în continuare pline ochi. „Noi avem 210 locuri în centrele de îngrijire şi avem 280 de copii. Au mai scăzut că în anii trecuţi erau câte 300. Majoritatea celor care sunt în rezidenţă sunt cu grad de handicap ”, ne-a mai spus Armeanu. În judeţ sunt înregistraţi în cele patru grade de handicap peste 1.800 de copii.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau