Vin banii pentru pictura murală de la Mănăstirea Golia
Dimensiune font:
* CJ a atras aproape şase milioane euro pentru continuarea procesului de modernizare al ansamblului Golia * contractul de finanţare urmează a fi semnat
Mănăstirea Golia va intra din nou în reabilitare. Este vorba de etapa a doua a procesului de modernizare, demarat în anul 2008. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat ieri că proiectul va beneficia de o asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de aproximativ 25 milioane lei. Potrivit lui Adomniţei, documentaţia depusă pentru obţinerea de fonduri europene a fost acceptată şi, în perioada următoare, va fi semnat contractul de finanţare. „Acest proiect are rolul de reda măreţia bisericii mănăstirii şi de a reface străzile şi zona pietonală din proximitatea monumentului”, a declarat ieri Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi. Proiectul va fi implementat de administraţia judeţeană alături de Primăria Iaşi, cele două instituţii asigurând o cofinanţare de valoare apropiată finanţării nerambursabile.
Proiectul prevede restaurarea picturii interioare
Reprezentanţii CJ au precizat că în etapa a doua a modernizării ansamblului Golia se va restaura pictura interioară pe o suprafaţă de 2.500 m şi se va realiza iluminatul arhitectural şi ornamental. În cadrul proiectului vor mai fi reabilitate străzile George Enescu şi Golia, stradela Armeană, trotuarele şi grupurile sanitare din zona Tg. Cucu şi se va amenaja spaţiul verde. Prima etapă de modernizare a mănăstirii Golia a demarat în anul 2008 şi a constat în consolidarea ansamblului monument istoric (biserică, turn intrare, ziduri de incintă, turnuri de colţ, casa Ion Creangă, Cişmea), reabilitarea reţelelor electrice şi a infrastructurii de acces. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la peste şase milioane euro. (Alex Andrei)
În 2012, proiectul Golia a primit premiul Organizaţiei Europa Nostra, fiind selectat din 226 de candidaturi depuse din 31 de ţări
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
eu
Jun 15, 2013
de ce nu se investesc 6 milioane de euro in scolile din mediul rural si se investesc in biserica care oricum are venituri proprii?.. da vorba aia saracii copii trebuie sa mearga kilometri intregi pe jos ..ia inaltii prelati cu audi a8 l, mercedes etc
Adauga comentariul tau