Zâna jucăriilor la graniţa Europei
Dimensiune font:
* de Ziua Copilului, bucuria celo mici din trei localităţi a avut un nume: Liliana Mincă * 500 de copii, din trei localităţi uitate de timp şi autorităţi, pe malul Prutului, la graniţa Europei, au primit dulciuri şi jucării dăruite de către deputatul PP-DD
La Zahoreni, în comuna Manoleasa, localitatea copilăriei deputatului Liliana Mincă, pe 1 Iunie, circa 200 de copii s-au bucurat de ursuleţii primiţi în dar, au dansat şi s-au bucurat cu deputatul Liliana Mincă, pe care au numit-o „zâna jucăriilor”. Şi, pentru ca şi părinţii să împărtăşească bucuria copiilor, cunoscuţii interpreţi de muzică populară Alexandru Recolciuc şi Margareta Clipa, referent la Cabinetul parlamentar al deputatului Liliana Mincă, au făcut să răsune satul de acorduri dragi localnicilor. „În campania electorală am promis că voi face ceva pentru aceşti copii. Şi, deşi a trecut puţin timp de când sunt deputat, să ştiţi că m-am străduit să fac tot ce pot pentru dumneavoastră. PP-DD a fost primul partid, pentru prima dată intrat în Parlament, care a depus o lege pentru majorarea alocaţiei copiilor. Acum să vedem dacă cei care au fost aleşi cu 70% din sufragii aprobă legea PP-DD, semnată şi de către deputatul Liliana Mincă. Am cerut majorarea alocaţiei pentru copii, de la 42 la 200 de lei. Şi aşteptăm aprobarea acestei legi! Au spus că nu sunt bani. Bani sunt pentru salarii nesimţite, dar pentru copii nu sunt... Sau pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru pensionari. Sper să fie bani şi să voteze legea propusă de noi, de PP-DD. Îmi aduc aminte că aici, la Zahoreni, a venit domnul Măzăreanu şi mi-a spus să fac ceva pentru aceşti copii, pentru că am fost la fel ca ei. Şi am cerut majorarea alocaţiilor. Drumuri nu pot să fac, curent electric nu pot să vă dau, pentru că nu sunt primar. Primarii fac aceste lucruri. Un deputat poate să facă legi. Ceea ce am reuşit să fac, împreună cu colegii de la PP-DD. Eu voi continua să fiu vocea dumneavoastră în Parlamentul României”, le-a spus deputatul Liliana Mincă locuitorilor din Zahoreni. Tot de Ziua Copilului, la Zahoreni, Liliana Mincă a mai botezat un copil. Micuţa Giorgiana – Giulia a primit încreştinarea la biserica din sat, în timp ce sute de copii o aşteptau pe Liliana Mincă la căminul cultural.
În aceeaşi zi, deputatul Liliana Mincă a mers şi în localitatea Bodeasa din Săveni. Aici, alţi copii s-au bucurat de dulciuri, baloane şi jucării, oferite de deputatul Liliana Mincă în faţa. Miraţi că un parlamentar a venit la ei în sat, copiii au petrecut-o pe Liliana Mincă până la ieşirea din localitate. Din poartă în poartă, deputatul Liliana Mincă a oferit daruri şi copiilor mai mici rămaşi acasă şi a discutat cu localnicii despre problemele lor. În localitatea în care tezicul încă mai este principala sursă de încălzire, gospodarii au primit cu inimile deschise vizita deputatului PP-DD.
Spre seară, în oraşul Săveni, alte zeci de copii au primit jucării şi dulciuri,
pietonalul oraşului răsunând de bucuria lor. Deputatul Liliana Mincă a mers cu daruri inclusiv în locuinţele săvinenilor despre care ştia că au copii mulţi.
Alina Caliniuc
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau