Dallas - cartierul ruşinii!

În mod evident, un străin de oraşul Iaşi va fi contrariat de numele dat de locuitori cartierului de pe malul stâng al Bahluiului. Aici nu găseşti ranch-uri sau maşini luxoase şi cu atât mai puţin nu-l vei întâlni pe JR, prototipul omului de afaceri fără scrupule. În Dallas-ul din vecinătatea cartierului Mircea cel Bătrân nu dai decât de sărăcie, în forma ei cea mai hidoasă şi de oameni care, la doar câteva sute de metri de cartierul Dacia, trăiesc în condiţii demne de Evul Mediu. De fapt, doar dacă te încumeţi să calci pe aici, fără a-ţi păsa de privirile întrebătoare ale localnicilor, un soi de curiozitate ameninţătoare, înţelegi că denumirea cartierului este o ironie la adresa condiţiilor de trai: fără apă, canalizare, gaz sau curent electric.
 

Odată ce treci cu maşina de Spitalul Arcadia, simţi că intri într-o altă lume. Asfaltul dispare subit, locul său fiind luat de drumuri prăfuite, pline de hârtoape deranjante. Apar copii, majoritatea dezbrăcaţi, care se joacă pe marginea drumului fără a le păsa că pot fi accidentaţi. Încet-încet, apar şi casele improvizate, mixturi de chirpici acoperite cu cartoane şi feţele neprietenoase ale unor oameni care ştiu că nu se pot aştepta la nimic bun atunci când sunt vizitaţi. Aceasta întrucât, în ultima vreme, Dallas-ul a fost călcat doar de mascaţii veniţi în căutarea celor certaţi cu legea. „Aici nu vine nimeni de la Primărie să vadă cum locuim. Poate doar în preajma alegerilor să vină vreun candidat, care ne promite toate cele...”, spune un tânăr, atras de aparatul nostru de fotografiat. Tot el ne arată ce merită a fi evidenţiat. „Mergeţi să vedeţi bălţile verzi şi mizeria din jurul lor”, ne sfătuieşte acesta.

„Aici nu vine nimeni de la Primărie să vadă cum locuim. Poate doar în preajma alegerilor să vină vreun candidat, care ne promite toate cele...” - locuitor din Dallas

Despre oameni şi... porci

Îi facem pe plac. Ajungem astfel pe strada Alexandru Bărbat, unde dăm peste o baltă acoperită de alge verzi. Din loc în loc răsar PET-uri, semn că zona este folosită şi ca vărsătoare, aceasta în ciuda faptului că se află în apropierea unor aşa-zise locuinţe. Ne gândim la ţânţarii care, odată cu lăsarea serii, le-ar da de furcă celor o mie de rromi aciuaţi aici şi la epidemiile ce pot izbucni oricând. Prezenţa a trei-patru porci lăsaţi să se bălăcească în mizerie amplifică senzaţia de focar de infecţie. Sau de ignoranţă din partea celor puşi să vegheze la sănătatea populaţiei.
Cât priveşte casele, majoritatea au aspect de cocioabe. Curţile sunt pline de lucruri adunate de la tomberoane. Într-una zărim un motor vechi, ruginit, fapt care trădează îndelednicirea stăpânului casei: valorificarea fierului vechi. Din altă curte se înalţă triumfător un sac imens plin cu PET-uri şi doze de aluminiu. O nouă dovadă a faptului că, aidoma porcilor, oamenii trăiesc şi din mizerie...
 

Grătarul, la mare căutare
 

Ajungem pe altă uliţă. Neîndoielnic, toate arată la fel. Înguste, pline de praf. Şi pustii. Pe caniculă, nu vezi ţipenie de om. Cel mult unul, ieşit după o pâine cumpărată de la o cocioabă cu pretenţii de băcănie sau adolescenţi cu sticle de răcoritoare. Cei mai mulţi îşi fac de treabă în curţi. E amiază, majoritatea se pregătesc să ia masa. Fără nici o excepţie, la gătit sunt folosite grătarele. Gaz nu există, iar o butelie costă destul de mult. O găseşti la nea Ilie, un comerciant, fără îndoială, extrem de ingenios, atât timp cât a postat în calea clienţilor o meşă cu inscripţia „De vrei să iei o butelie, vino s-o schimbi la nea Ilie”.

Singurii care au încercat să schimbe viaţa celor din Dallas sunt nişte britanici şi voluntarii organizaţiei „Salvaţi Copiii”. Primii au ridicat nişte module, pe care le-au dotat cu panouri solare. La rândul său, ONG-ul amintit derulează de ani buni o acţiune denumită „Şcoala Mobilă”, menită a creşte nivelul educaţional al copiilor rromi.

Afaceri cu apă
 

Singurii oameni ce-ţi ies în cale sunt cei care cară cărucioare. Pline cu bidoane de apă. Le aduc de prin alte părţi, fiecare după cum s-a obişnuit. „Eu iau apa de la tanti Coca. Plătesc pentru ea”, ne spune un bătrân, care, probabil se aşteaptă să o cunoaştem pe stăpâna fântânii. Nu ne oferă informaţii despre preţul apei. O face în schimb o femeie, pe care o întâlnim la câţiva metri depărtare. „Plătesc 15 lei pe lună pentru apă. Fac un transport o dată la trei zile”, spune aceasta. Încercăm să facem un calcul. Femeia cară vreo zece bidoane a câte cinci litri. 50 de litri la un transport, ori zece drumuri într-o lună, rezultă 15 lei plătiţi pentru 500 de litri. Mai scump ca în oraş, unde plăteşti 7 lei pentru un metru cub de apă, cu canalizare cu tot. Canalizare care, în Dallas, lipeşte cu desăvărşire.
 

Mult mai uşor ajunge elicopterul SMURD

Dacă întrebi localnicii ce le-ar trebui pentru a o duce mai bine, nevoile lor s-ar traduce în două cuvinte: utilităţi şi infrastructură. Nu vor avea parte prea curând de ele. Poate doar cu asfaltul cetăţenii din Dallas să aibă mai mult noroc, ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când o femeie înjunghiată de concubin a fost salvată pe calea aerului. Din cauza ploilor, calea de acces spre casa femeii era închisă, echipajele medicale fiind nevoite să amâne misiunea de salvare.
 

Se plâng de... Zidul Plângerii!

Localnicii nu se plâng doar de viaţa pe care o duc în mahala. Zidul de beton ridicat cu ceva timp pentru a proteja locuinţele de inundaţii, cu toate că, statistic vorbind, acestea au o probabilitate de apariţie de o dată la o sută de ani, nu este văzut cu ochi buni de rromi. „L-au construit ca să ascundă mizeria de aici. Să arate că până la zid e civilizaţie, după care urmează ghetoul”, crede una dintre „pirandele” Dallas-ului. De fapt, dincolo de faptul că le-a fost îngrădit accesul spre târg, oamenii nu-şi fac prea multe probleme referitor la riscul producerii unor inundaţii. „Apoi am stat atât timp fără zid şi nu ne-a luat apa, putem să mai stăm o sută de ani”, ne spune un alt individ. De la acesta mai aflăm că localnicilor nu le-a luat prea mult pentru a găsi o denumire pentru noua construcţie. „Îi spunem Zidul Plângerii, dar să mor eu dacă ştiu de ce”, adaugă acesta, convingându-ne de faptul că n-a auzit în viaţa lui de Ierusalim şi de locul adulat de evreii din toată lumea.

„Apoi am stat atât timp fără zid şi nu ne-a luat apa, putem să mai stăm o sută de ani” - locuitor Dallas

* * *
Mahalaua ar putea deveni cartier rezidenţial!
Prin urmare, oamenii se hrănesc cu speranţe. venite dinspre Palatul Roznovanu, de unde s-a aflat că zona Cicoarei va cunoaşte în anii următori o dezvoltare uriaşă. De la cocioabele actuale în curtea cărora grohăie porcii, se va trece la construirea de blocuri, şcoli, grădiniţe şi biserici. Primul proiect care a vizat tangenţial susţinerea zonei a fost proiectul de regularizare a râului Bahlui. Un alt proiect pe marginea căruia s-au purtat o serie de discuţii, dar fără finalizare, este cel referitor la descongestionarea traficului între cartierele Nicolina şi Dacia, prin folosirea unei punţi de legătură pe zona Cicoarei. Practic, cu ajutorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Primăria Iaşi intenţiona ca traficul rutier din zona Cicoarei, care este direcţionat spre zona Nicolina, să fie împărţit în două, prin construirea unui pod rutier în zona străzii Strămoşilor. Iar odată cu apariţia Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona menţionată, Primăria intenţionează să realizeze un proiect pentru construirea de locuinţe sociale în zonă, investiţie asupra căreia nu se cunosc deocamdată mai multe detalii, acestea urmând a fi determinate de studiile geo-topometrice şi de proiect. „Vrem ca zona respectivă să nu mai fie prinsă în PUZ ca zonă inundabilă, ci să fie declarată locuibilă. Un prim plan investiţional pe care îl avem în vedere este cel legat de locuinţele sociale. Mai mult decât atât, avem în plan să sistematizăm zona, asta însemnând că pe lângă racordul la utilităţi, să construim şi căi de acces. După ce vom face studiile geo-topo vom putea determina regimul de înălţime al construcţiilor colective sau individuale”, spunea, anul trecut, Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Deocamdată, nu s-a schimbat nimic. Nici deciziile municipalităţii şi nici credinţa oamenilor că o vor duce mai bine. Invariabil, viaţa în mahala îşi continuă cursul în aceleaşi condiţii, care, sintetizat, ar suna cam aşa: rupţi de civilizaţie! 

 

Tudor DAMASCHIN