Tabieturi cu dulceață de trandafiri și Netflix

Pe măsură ce lumea se schimbă, unele obiecte familiare din casele noastre se pierd în uitare, devenind amintiri îndepărtate. Simboluri ale unei epoci care nu mai este de ceva vreme, multe obiecte casnice au ajuns doar exponate de muzeu

Într-o casă veche, pe o stradă liniștită din Buhuși, un orășel în care timpul pare să se fi oprit, camerele păstrează încă ecoul zilelor de altădată, iar fiecare obiect pierdut în timp își spune povestea.

Odată inima divertismentului în familie, radioul stă mut în colțul sufrageriei, acoperit de praf. Nu mai răspunde la rotirea butoanelor sale, dar pentru Maria, proprietara casei, fiecare zgârietură și pată de pe suprafața lui îi aduc aminte de seri petrecute ascultând radioul cu familia. „Ce-a mai dansat pe muzica lui”, zâmbește nostalgic bătrâna. „Mi-e drag, e parte din viața mea, chiar dacă nu-l mai ascult”, continua Maria, în timp ce aranja pe masă un set de cești emailate, odată strălucitoare și pline de culoare. Porțelalul îi amintea de micile momente de fericire, cum ar fi pauzele de cafea în diminețile însorite în care ceștile erau nelipsite de la discuțiile cu vecinii și prietenii. „Beam cafea și fumam din țigaret, aveam tabieturi. Cafea, șerbet, peltea... Chiar, nu vrei o dulceață? Am de cireșe amare și de trandafiri, ultima e preferata mea. Am și chisea, dacă tot e să ne amintim de eleganța vremurilor de altădată”, râde Maria. Fostă învățătoare, bătrâna încă mai păstrează la vedere Codul bunelor maniere, o carte despre care crede că nu ar trebui să lipsească din nicio casă. La fel nici cristalurile, lingurițele din argint și șervetele brodate, semn al unei cochetării domestice.

În camera de lucru, sub un strat de praf, stă o mașină de scris. Cu tastele sale uzate și panglica decolorată, păstrează ecourile unor scrisori de dragoste, poeme și povești scrise cu pasiune. Maria povestește cum soțul ei scria scrisori lungi rudelor îndepărtate, creând legături peste distanțe mari: „Să știi că încă merge, doar că nu mai găsim bandă. De fapt, de mulți ani nu o mai folosim, de când cu calculatoarele, dar îmi este drag de ea. Dacă ai ști cât am scris...”.

Dantelă și Netflix

Fiecare obiect din casa Mariei are o poveste, fiecare colț al casei adăpostește amintiri ale unor vremuri care nu se vor mai întoarce. În timp ce lumea de afară se schimbă rapid, aceste obiecte rămân mărturii ale unui trecut care continuă să trăiască în inimile celor care își amintesc de ele. „Uite, vezi fierul de călcat de acolo? Îl am de la bunica. Odată un simbol al gospodăriei îngrijite, este acum un obiect de muzeu. Folosit în perioada în care electricitatea era un lux, era umplut cu cărbuni încinși pentru a genera căldura necesară. Era greu, incomod și adesea periculos, dar în epoca sa, reprezenta cea mai bună opțiune pentru îngrijirea hainelor. Îmi aduce aminte de conversațiile din iernile lungi cu bunica”, râde Maria. La fel și telefonul cu disc, al cărui sunet pe care îl scotea la formarea numerelor îl aude și acum. „Este o amintire dintr-un timp al unor comunicații trecute. Au fost treptat de modele cu butoane și, ulterior, de telefoanele mobile mult mai eficiente dar parcă nu la fel de romantice. Butoanele astea de gumă nu știu să cânte precum discul de la telefon”, zâmbește Maria. În casa ei, obiecte casnice dispărute nu sunt doar piese de muzeu sau decorațiuni retro. „Ne ajută mult tehnologia, dar parcă a tăiat mult din romantism, din eleganță. Uite din acest motiv eu păstrez și gulerașele de dantelă, dar și chiseaua cu dulceață de trandafir. Rămân o romantică incurabilă, cu abonament la Netflix”, chicotește Maria.

Obiectele casnice vechi sunt mărturii ale modului în care tehnologia și inovația au transformat viața de zi cu zi. Redescoperindu-le, putem aprecia mai bine confortul și eficiența tehnologiilor moderne, dar și simplitatea și autenticitatea vieții de odinioară.

Maura ANGHEL