Un sifon pentru un spriț rece

 

„Un sifon şi-un sirop!”, „Două sifoane reci, pentru şpriţ”, aşa sunau, pe vremea copilăriei mele, comenzile la sifonăria din cartier. Vânzătorul arunca banii în sertar, îţi dădea grăbit restul, apoi se întorcea către maşinăria ce umplea sifoanele. „Țac-pac”, „ţac-pac”, şi sifonul era umplut cât n-aveai timp să arunci o privire în jur.

Ani la rând am băut sirop în Recreaţia mare pentru că sifonăria era aproape de gardul şcolii mele din Bârlad. Astăzi este în acelaşi loc şi are cam aceiaşi clienţi, numai că mult albiţi de timp. „Nu ştiu tinerii ce-i bun. Îşi cumpără apă minerală la plasticuri din alea. Nu-i bun. Uite aici, sifon cu apă bună, curată, din cişmeaua făcută de patron (al sifonăriei – n.m.). Știţi cum merge şpriţul, mai ales la sărbători? E mai bun sifonul decât apa”, ne-a sfătuit un bătrânel, care îşi aranja în sacoşa din pânză două sifoane. Din plastic, cu cap roşu, că „alea din sticlă s-au spart. Mai am unul din crom, da-i greu, nu-l mai pot duce. Eheee, au trecut vremurile tinereţii”.

Apa bună a ţinut în picioare afacerea Mioarei Avram, care nu se plânge de clienţi, chiar dacă nu mai sunt aşa de mulţi ca odinioară. „Știţi cum era aici sâmbăta? Puzderie de lume! Sau în preajma zilei de 1 Mai, când lumea ştia că iese la iarbă verde? Nu mai încăpeai de sifoane. Mai am şi acum cereri, dar nu ca altădată”.

Nu-i scump sifonul şi răcoreşte bine. Cu doar 5 lei îți cumperi doi litri. „Ca să-ţi cumperi o sticlă de apă mai pui ceva bănuţi, cam cât pentru vreo patru sifoane. Și nu-i aşa bună ca apa asta, care vine direct din pământ, nu de prin conducte. Uite, acolo e pompa”, ne-a arătat alt cumpărător, care cu doar ceva mărunţiş avea asigurat un pet de sirop. „Aveam de acasă esenţa, doar de sifon aveam nevoie. Ia uite ce bun e”, ne-a îmbiat omul.

Da, e bun sifonul şi beau cu plăcere de câte ori trec pe lângă sifonăria din colţul şcolii. De fiecare dată mă uit cu ochii amintirii şi după cazanul cu ulei fierbinte, din care ieşeau, mereu în Rrecreaţie mare, şi nişte gogoşi cum n-am mai mâncat demult...

Maura ANGHEL