Ovidiu Mihalache este tentat să revină la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 08-01-2013 05:01

 

aflat în litigiu cu Astra Giurgiu, unde în toamnă nu a bifat nici măcar un meci, fundaşul dreapta ieşean a confirmat că se află în tratative cu CSMS * Ovidiu Mihalache, care poate evolua şi ca stoper, nu a ascuns însă că ar avea şi o a treia variantă, chiar de la o formaţie mai bine cotată decât cea din Copou

 

Aflaţi în principal în căutarea unui fundaş dreapta şi a unui conducător de joc, şefii grupării prim-divizionare din Copou par să-şi fi stabilit destul de clar ţintele perioadei: sârbul Milan Mitic, portughezul Hugo Moutinho (ambii de la CS Severin) şi Ovidiu Mihalache (Astra Giurgiu). De „meserie” închizător, ex-iugoslavul a jucat de nevoie în toamnă fundaş dreapta la „lanterna” Ligii I, deşi preşedintele executiv Florin Prunea are şi varianta achiziţionării tânărului de 22 de ani Mirescu, de la aceeaşi grupare. Ultimul a evoluat dintotdeauna în banda dreaptă, este mai tehnic decât Mitic şi poate chiar mai dispus la efort, dar sârbul s-ar plia mai bine pe strategia de joc a lui Liviu Ciobotariu. Moutinho, în schimb, este un mijlocaş de creaţie, care, la fel ca şi Mitic, vorbeşte bine limba română şi teoretic nu ar trebui să aibă prea multe probleme de integrare la CSMS.

A mai jucat la AS Holboca şi Viitorul Hârlău

Ultima variantă viabilă din lista conducătorilor ieşeni este cea a lui Ovidiu Mihalache, care tocmai şi-a revenit după o accidentare ce l-a ţinut întreg sezonul de toamnă în afara terenului. Nu a evoluat deloc la Astra, care i-a oferit însă promisiunea de a pleca liber de contract, înainte însă de a intra în contact cu preşedintele CSMS, Florin Prunea. La auzul veştii că este dorit în Copou, şeful Astrei, Dinu Gheorghe, nu i-ar mai fi răspuns la telefon. „Mi s-a sugerat să merg la Iaşi, dar decizia depinde de mai mulţi factori şi nu va prima cu siguranţă cel financiar, deoarece m-aş gândi la asta am o variantă chiar mai bună din Liga I decât Iaşul şi Ceahlăul. Sigur, iau în calcul şansele de a evolua la fiecare dintre cele trei, iar la una dintre ele recunosc deja că nu sunt foarte mari. Sper ca domnul Dinu Gheorghe să mă ajute să revin cu adevărat pe teren din primăvară, deoarece îmi doresc mult asta şi chiar am nevoie de meciuri în picioare pentru a reveni”, ne-a spus ieri Ovidiu Mihalache, care s-a şi aflat zilele trecute prin Iaşi, el evoluând cu ani în urmă la AS Holboca şi Viitorul Hârlău.

Ar mai trebui un portar

Dacă însă până pe 15 ianuarie nu va primi actele pentru a se transfera oriunde doreşte, fundaşul dreapta ce poate juca şi stoper nu a făcut un secret din a menţiona că la data amintită se va prezenta, totuşi, la reunirea lotului Astrei, cu care se mai află, totuşi, sub contract.

Inventarul posturilor ce trebuiesc acoperite iarna aceasta la CSMS depinde însă şi de acceptul atacanţilor Gado şi Pătulea de a accepta să-şi reducă salariile, primul pregătindu-se toată toamna separat tocmai pentru că nu a fost de acord cu micşorarea contractului. Un alt post ce ar putea necesita întăriri este şi cel de portar, Lungu (împrumutat pentru un an de la Sportul Studenţesc) fiind nemulţumit că în prima parte a campionatului a apărat de doar trei ori, exprimându-şi totodată dorinţa să plece definitiv din Copou chiar din această iarnă.

Liviu Suceveanu

 

 

Am primit şi o propunere din partea preşedintelui Florin Prunea, dar şi alţi oameni de fotbal mi-au sugerat în această perioadă să merg la Iaşi. Totul depinde însă dacă voi primi actele în mână, aşa cum mi s-a promis”

Ovidiu Mihalache,
fundaş dreapta Astra Giurgiu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

costel

Jan 08, 2013

parerea mea este ca noua ne trebuie un fundas dreapta care sa fi jucat la un nivel mai inalt,nu doar la judeteana..eu personal il prefer pe mitic in favoarea lui mihalache....

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei