Strouvolos speră s-o elimine pe Bucovina
Dimensiune font:
oficialii prim-divizionarei masculine din Suceava le-au propus ciprioţilor disputarea celor două manşe din faza optimilor de finală în Bucovina, însă oferta a fost refuzată din start
Dacă propunerile similare făcute în ediţiile precedente ale competiţiilor continentale au dat roade, nu s-a fel s-a întâmplat şi cu Strouvolos, care îşi face calcule certe referitoare la calificarea în sferturi. Astfel că nu a acceptat să joace ambele partide în sala LPS. Dimpotrivă, a venit cu o propunere similară, care însă nu putea fi acceptată de către suceveni. Până la urmă, meciurile vor avea loc conform programării forului european: pe 16 februarie (ora 17), la Suceava, şi pe 23 februarie (ora 18), în Cipru.
Ani de-a rândul campioană a Ciprului, Strouvolos este obişnuită foarte bine cu participările în cupele europene, iar în actuala ediţie a Challenge Cup nu şi-a ascuns intenţia de a ajunge măcar în semifinale. Obiectiv pentru atingerea căruia investeşte în echipă, achiziţionând, spre exemplu, şi jucători din Serbia şi Franţa, care alături de unul-doi ciprioţi reprezintă coloana vertebrală a grupării cu care se va confrunta luna viitoare Universitatea Bucovina. „Strouvolos nu este un adversar foarte redutabil, dar are, totuşi, trei jucători experimentaţi, cărora dacă nu le acordăm atenţia dorită riscăm să avem probleme. Ne aşteptăm să ne pună ceva probleme, dar sperăm s-o scoatem cu bine la capăt chiar dacă şi ciprioţii ţintesc accederea în faza următoare”, ne-a spus prof. Petru Ghervan, directorul tehnic al clubului sucevean.
Liviu Suceveanu
„Ciprioţii nu sunt adversari redutabili, dar au, totuşi, trei jucători experimentaţi, cărora dacă nu le acordăm atenţia cuvenită riscăm să avem probleme. Sper însă să-i scotem din cursă”
Petru Ghervan,
director tehnic Bucovina Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau