60 de milioane de licenţe Windows 8 vândute, dar viitorul este tulbure
Dimensiune font:
Windows 8 este un subiect controversat, iar modificările implementate de Microsoft vor mai fi discutate de utilizatori în lunile care vor urma. În timp ce unii îl consideră un eşec precum celebrele ediţii Millennium sau Vista, alţii apreciază schimbările de interfaţă sau performanţă, iar numărul celor care au optat pentru el se ridică acum, conform Microsoft, la 60 de milioane.
La sfârşitul lunii noiembrie, Microsoft a anunţat primele cifre pentru performanţa comercială a noului său sistem de operare. De la cele 40 de milioane de licenţe vândute până atunci, Windows 8 a făcut un salt de 50 de procente, ajungând în prezent la cifra de 60 de milioane. Conform Microsoft, performanţa este în mare similară cu cea a popularului Windows 7, reprezentanţii săi privind pozitiv acest lucru. Cu toate acestea, cele 60 de milioane de licenţe vândute ar putea fi o cifră înşelătoare iar performanţă similară să fie doar o stagnare în condiţiile în care concurenţa progresează.
Datele comunicate de Microsoft reprezintă totalul licenţelor cumpărate de clienţii săi, de la simpli utilizatori casnici până la integratorii OEM. În acest caz însă, acestea nu reprezintă şi numărul total de licenţe utilizate, o parte din acestea putându-şi aştepta încă eventualii cumpărători preinstalate pe sistemele Windows 8 din rafturi. O cifră a licenţelor activate ar fi fost mult mai utilă pentru a avea o imagine corectă, însă compania nu a oferit aşa ceva, tot aşa cum nu a oferit cifre defalcate pentru versiunea de bază Windows 8 şi versiunea RT pentru sistemele ARM.
Conform NPD, situaţia nu este atât de roză pe cât ar părea. Conform unui raport publicat ieri, impactul noului sistem de operare asupra vânzările sistemelor Windows 8 a fost nesemnificativ, piaţa continuându-şi declinul într-un ritm susţinut. În perioada sărbătorilor, una extrem de importantă pentru Microsoft şi integratorii săi, vânzările au atins doar nivelul înregistrat cu o lună înainte în perioada Black Friday, iar acest lucru reprezintă o scădere de 11 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Este interesant de remarcat că pierderile cele mai mari ale cotei de piaţă s-au făcut simţite în sectorul sistemelor cu preţuri sub 500 de dolari, concurenţa tabletelor iOS sau Android lovind puternic ecosistemul WIndows, iar numărul portabilelor cu ecran tactil, cele care ar trebui să susţină noua interfaţă din Windows 8, reprezintă doar 4,5 procente din total. Conform NPD, numărul tabletelor vândute îl va depăşi pe cel al portabilelor în cursul acestui an, iar pe două din pieţele mari, China şi Statele Unite, acest lucru s-a întâmplat deja în 2012. În acest condiţii, cele 60 de milioane de licenţe Windows 8 vândute şi optimismul Microsoft ar putea zugrăvi o imagine extrem de înşelătoare. Dacă acest lucru se va adeveri, vom vedea până la finalul acestui an.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau