Avancronică F1 Statele Unite: Incursiune în necunoscut

default

Dimensiune font:

| 16-11-2012 00:00

Avancronică F1 Statele Unite: Incursiune în necunoscut - Poza 1

Formula 1 revine în Statele Unite după o absenţă de cinci ani în mijlocul unei lupte pasionante pentru titlul mondial între Sebastian Vettel şi Fernando Alonso.

Doar două curse ne mai despart de finalul sezonului 2012 al Formulei 1, care a început cu un număr record de şapte câştigători în primele şapte Mari Premii şi se va încheia cu lupta pentru titlul mondial dintre Sebastian Vettel şi Fernando Alonso.

Despărţiţi de numai 10 puncte cu maxim 50 disponibile, cei doi rivali sunt conştienţi de miza reprezentată de Marele Premiu al Statelor Unite, care l-ar putea transforma pe german în triplu campion mondial.

Ferrari promite să aducă noi update-uri majore pentru cursa de la Austin în încercarea de a reduce decalajul care o separă de Red Bull, iar principalele noutăţi vor fi o nouă aripă spate şi un nou eleron. Cei de la Red Bull preferă să nu ofere informaţii de acest gen, însă cel mai probabil echipa austriacă va introduce la rândul ei unele update-uri.

O strategie asemănătoare vor aplica şi cei de la McLaren şi, mai ales, Lotus, ultimii anunţând deja o îmbunătăţire vizibilă a sistemului de evacuare de tip Coandă. Mercedes s-a resemnat deja în asteprarea lui Lewis Hamilton şi speră să se menţină pe locul cinci în clasamentul constructorilor în faţa celor de la Sauber, care au arătat de mai multe ori că au potenţialul de a-i surclasa pe germani, mai ales că diferenţa de 12 puncte poate fi surmontată într-o singură cursă.

CIRCUITUL AUSTIN

Circuitul de la Austin reprezentă o necunoscută pentru toţi piloţii, aceştia antrenându-se până acum doar pe computer şi, eventual, pe simulatoarele echipelor. Construit de acelaşi Hermann Tilke, circuitul împrumută o serie de de viraje celebre din calendarul Formulei 1, precum virajul opt de la Istanbul, Becketts de la Silverstone sau Esses de la Suzuka.

Cel mai important rămâne însă chiar primul viraj, în primul rând datorită diferenţei de nivel comparativ cu linia de start-sosire. Primul sector include o succesiune rapidă de viraje, urmate în sectorul doi de un ac de păr şi o linie dreaptă lungă de aproape un kilometru. Finalul unui tur de circuit include de asemenea o porţiune tehnică şi, în acelaşi timp, solicitantă, cu schimbări dese ale traiectoriei. În plus, Austin este unul dintre puţinele circuite unde piloţii concurează în sens invers al acelor de ceasornic.

La prima vedere, şansele de depăşire în sectoarele 1 şi 3 sunt destul de limitate, astfel că punctul de interes va fi linia dreaptă dintre virajele 11 şi 12, acolo unde piloţii vor putea activa sistemul DRS pe o distanţă de aproximativ 650 de metri.

AUSTIN - TUR VIRTUAL DE CIRCUIT

 

DATE GENERALE CIRCUIT

Lungime tur 5.516 km
Numar tururi 56
Distanta totala 308.896

STRATEGII PENTRU PNEURI

Simulările efectuate de Pirelli arată că circuitul de la Austin este solicitant pentru pneuri, astfel că piloţii vor avea la dispoziţie cauciucuri de compoziţie medium şi hard pentru Marele Premiu de la finalul acestei săptămâni.

Strategiile pentru care vor opta piloţii în timpul cursei sunt dificil de anticipat, mai ales că echipele aşteaptă antrenamentele libere de vineri pentru a-şi forma o primă părere obiectivă despre comportamentul cauciucurilor pe circuit.

INFORMAŢII METEO

Şansele de ploaie pe parcursul celor trei zile ale competiţiei sunt aproape inexistente. Datele arată că cerul va fi mai mult senin vineri, sâmbătă şi duminică, iar temperatura maximă de vineri va fi de 21 de grade, înainte de a urca la 23 de grade pentru calificările de sâmbătă şi de a scădea uşor la 22 de grade în ziua cursei.

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL STATELOR UNITE

Austin este al cincilea circuit din calendar pe care piloţii concurează în sens contrar acelor de ceasornic. Celelalte patru sunt Singapore, Coreea de Sud, Abu Dhabi şi Brazilia;

- Austin este al 10-lea circuit din Statele Unite care găzduieşte curse de Formula 1;

- Vettel aniversează în acest weekend 100 de curse în Formula 1;

- Red Bull poate deveni la Austin doar a patra echipă din istoria F1 care câştigă trei titluri mondiale consecutive la constructori, după Ferrari, McLaren şi Williams.

CALCULE PENTRU TITLUL MONDIAL

Vettel va deveni campion mondial la finalul cursei din Statele Unite dacă:

- câştigă cursa, iar Alonso termină cel mult pe locul cinci;

- termină pe locul doi, iar Alonso cel mult pe locul nouă;

- termină pe locul trei, iar Alonso nu câştigă niciun punct.

De asemenea, pentru a rămâne în cursa pentru titlul constructorilor şi în Brazilia, Ferrari trebuie să câştige cu 38 de puncte mai mult decât Red Bull în Statele Unite. Cu alte cuvinte, Ferrari trebuie să termine cursa de la Austin pe locurile 1 şi 3, iar Red Bull să nu câştige niciun punct.

PROGRAM

Marele Premiu al Statelor Unite va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:

Eveniment Ziua Ora Transmisiuni TV
Antrenamente 1 vineri, 16 noiembrie 17:00 DigiSport 2
Antrenamente 2 vineri, 16 noiembrie 21:00 DigiSport 2
Antrenamente 3 sambata, 17 noiembrie 17:00 DigiSport 3 (17:45)
Calificari sambata, 17 noiembrie 20:00 DigiSport 3
Cursa duminica, 18 noiembrie 21:00 DigiSport 2

Sursa:automarket.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei