Multimiliardarul Bill Gates dezvăluie cum putem rezolva cele mai mari probleme ale omenirii

Bill Gates este celebru în lumea întreagă datorită succesului companiei Microsoft, însă astăzi îşi dedică timpul în totalitate organizaţiei caritabile „Bill and Melinda Gates Foundation”, pe care a fondat-o alături de soţia sa. El a cheltuit mai bine de 30 de miliarde de dolari până acum pentru a spori calitatea vieţii umane la nivel mondial, alte câteva miliarde de dolari urmând să fie utilizate în cadrul proiectelor aflate în desfăşurare.

În fiecare an, fondatorul Microsoft publică o scrisoare în care detaliază activitatea fundaţiei şi proiectele viitoare ale acesteia. În cursul acestei săptămâni, Bill Gates a publicat scrisoarea din 2013, aceasta fiind prefaţată de un eseu publicat în Wall Street Journal intitulat "My Plan to Fix The World's Biggest Problems". Iată soluţiile propuse de multimiliardarul american:

„Putem învăţa foarte multe despre cum să îmbunătăţim lumea în secolul al XXI-lea de la un simbol al epocii industriale: motorul cu aburi.

Pentru a valorifica puterea aburilor a fost nevoie de numeroase inovaţii, aşa cum relatează William Rosen în cartea «The Most Powerful Idea in the World». Printre cele mai importante s-a numărat o metodă de măsurare a energiei generate de motoare şi un micrometru supranumit «Lord Chancellor» care putea măsura distanţe foarte mici.

Cu aceste instrumente de măsurat, inventatorii au putut observa dacă modificările minore duceau la îmbunătăţiri – cum ar fi mai multă putere sau un consum mai mic de cărbuni – care permiteau conceperea unor motoare mai bune. Lecţia oferită de istorie este aceasta: fără feedback-ul oferit de măsurătorile constante, invenţiile sunt rare şi neregulate. Dacă acesta există, însă, invenţiile devin fireşti.

În ultimul an am înţeles rolul important pe care îl joacă măsurarea în îmbunătăţirea condiţiei umane. Putem obţine un progres incredibil dacă stabilim un obiectiv clar şi descoperim o metodă care ne va aduce mai aproape de acest obiectiv, într-un ciclu similar celui descris de Rosen în cartea sa.

Măsurarea poate părea o activitate banală, dar este uimitor cât de des este ignorată şi cât de greu este de realizat în mod corect. De-a lungul timpului, ajutorul financiar oferit ţărilor în curs de dezvoltare a fost măsurat în funcţie de totalul banilor investiţi (iar în timpul Războiului Rece criteriul era dacă acea ţară rămânea aliată cu SUA), dar nu era relevant cât de eficient era acest ajutor în a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Chiar şi în ţara noastră, deşi în lume există numeroase inovaţii care permit evaluarea eficienţei profesorilor, peste 90% din educatorii din SUA nu obţin niciun fel de feedback care să le permită să devină mai buni.

O inovaţie, fie că este vorba de un vaccin nou sau de o sămânţă îmbunătăţită, nu poate avea impact decât dacă ajunge la oamenii care pot beneficia de pe urma ei. Avem nevoie de inovaţii în domeniul măsurătorii pentru a găsi metode noi şi eficiente de a livra aceste instrumente şi servicii către clinicile, fermele de familie şi clasele de elevi care au nevoie de ele.

În ultimul an am identificat multe exemple care demonstrează că măsurarea poate schimba situaţii – de la şcoli din Colorado până la o clinică din zonele rurale ale Etiopiei. Fundanţia noastră susţine aceste eforturi, dar este nevoie de mai mult din partea noastră şi a altora. Pe măsură ce bugetele fundaţiilor şi guvernelor din întreaga lume se micşorează, trebuie să aplicăm lecţia învăţată din istoria motorului cu aburi şi să o adaptăm pentru a rezolva cele mai mari probleme ale umanităţii.

Una dintre cele mai mari reuşite în ceea ce priveşte folosirea măsurării pentru a provoca schimbări la nivel global este acordul semnat în anul 2000 de Naţiunile Unite. „Millennium Development Goals”,  acord susţinut de 189 de ţări, stabilea 2015 ca termen limită pentru atingerea unor îmbunătăţiri specifice, măsurate, în mai multe domenii, precum sănătatea, educaţia şi venitul de bază.

Multă lume a presupus că pactul va fi semnat şi apoi uitat, la fel ca multe alte anunţuri făcute de ONU şi de guvernele lumii. În deceniile precedente fuseseră făcute numeroase declaraţii în care se anunţau intenţiile de a aborda probleme precum foametea sau nerespectarea drepturilor oamenilor, dar acestea nu aveau un plan de parcurs care să permită măsurarea progresului. În schimb, ţelurile MDG erau susţinute de un număr mare de ţări, erau clare şi concrete şi se concentrau asupra celor mai importante dintre priorităţi.

 

Atunci când Etiopia a decis să participe la acordul MDG în anul 2000, ţara a decis să stabilească repere obiective în misiunea de a oferi tuturor cetăţenilor acces la servicii de sănătate. Ţelul concret de reducere a mortalităţii infantile cu două treimi a creat o ţintă clară ce permitea evaluarea succesului sau a eşecului. Ambiţia Etiopiei a dus la atragerea unor fonduri considerabile din partea donatorilor pentru a îmbunătăţi serviciile medicale de bază ale ţării.

Cu ajutorul statului indian Kerala, care realizase o reţea de centre medicale, Etiopia a lansat propriul program în 2004, iar astăzi are peste 15.000 de centre medicale cu 34.000 de angajaţi (acesta este unul dintre cele mai mari avantaje ale măsurătorii - oferă liderilor politici posibilitatea de a face comparaţii între ţări, pentru a învăţa ulterior de la cele mai bune).

În luna martie a anului trecut am vizitat Centrul Medical Germana Gale din regiunea Dalocha din Etiopia, unde am văzut lipite pe pereţi grafice cu imunizări, cazuri de malarie şi alte date. Aceste informaţii sunt introduse într-un sistem (parţial computerizat, parţial pe hârtie) care permite oficialilor guvernamentali să vadă unde funcţionează sistemul şi să ia decizii acolo unde nu funcţionează. În anii trecuţi, datele înregistrate de clinicile rurale au permis guvernului să reacţioneze mai repede la epidemii de malarie şi de pojar. Mai important, înainte de acest efort guvernul nu avea date referitoare la naşterea sau decesul copiilor în Etiopia rurală, însă acum urmăreşte aceste date cu mare atenţie.

Lucrătorii din domeniul medical oferă majoritatea serviciilor în cadrul acestor centre, deşi vizitează adesea acasă femeile însărcinate şi oamenii bolnavi. Lucrătorii se asigură că fiecare casă are plasă pentru pat care să permită familiei să se protejeze de malarie, toaletă, instrucţiuni de prim ajutor şi acces la alte practici elementare de sănătate. Toate aceste intervenţii sunt foarte simple, dar efectul înregistrat asupra vieţii oamenilor din această ţară a fost unul dramatic.

Vă ofer exemplul unei tinere mame din Dalocha. Sebsebila Nassir s-a născut în 1990, când 20% dintre copiii din Etiopia mureau până la vârsta de 5 ani. Doi din cei şase fraţi ai Sebsebilei au murit de tineri. După ce a fost deschis un centru medical în Dalocha, viaţa ei a început să se schimbe. Anul trecut, când Sebsebila a rămas însărcinată, a avut parte de controale regulate. Pe 28 noiembrie, Sebsebila a mers la un centru medical unde moaşa a stat lângă patul ei de-a lungul celor şapte ore de travaliu. Imediat după naştere, un lucrător medical a vaccinat bebeluşul împotriva poliomielitei şi tuberculozei.

Conform obiceiurilor etiopiene, părinţii aşteaptă câteva săptămâni înainte să-i dea un nume bebeluşului, pentru că mulţi mor în acest interval. Atunci când prima fiică a Sebsebilei s-a născut acum 3 ani, ea a respectat tradiţia şi i-a dat un nume abia după o lună. La a doua naştere, Sebsebila a avut mai multă încredere în şansele de supravieţuire ale fiicei ei şi i-a dat numele „Amira” - „prinţesă” în limba arabă - chiar în ziua în care aceasta s-a născut. Sebsebila nu e singură -- astăzi mulţi părinţi etiopieni au aceeaşi încredere.

Etiopia a redus rata mortalităţii infantile cu peste 60% din 1990 până astăzi, având toate şansele de a respecta ţinta MDG de a reduce mortalitatea infantilă cu 66% până în 2015. Deşi nu toată planeta va reuşi să îndeplinească ţelurile MDG, am reuşit un progres extraordinar. Numărul copiilor care au murit înainte să împlinească 5 ani a scăzut la 6,9 milioane în 2011, faţă de 12 milioane în 1990, în ciuda faptului că populaţia globală a crescut.

O altă poveste de succes datorată măsurătorii îmbunătăţite este poliomielita. Începând cu anul 1988, organizaţiile mondiale dedicate sănătăţii (alături de numeroase ţări) au stabilit ca ţel eradicarea poliomielitei, ceea ce a dus la concentrarea atenţiei politicienilor şi la finanţarea campaniilor de imunizare pe scară largă. Până în 2000, virusul fusese aproape exterminat; astăzi sunt mai puţin de 1.000 de cazuri la nivel mondial.

Eliminarea ultimelor cazuri de poliomielită este cea mai dificilă parte a acestui efort. Pentru a combate răspândirea infecţiilor, lucrătorii din domeniul sănătăţii trebuie să vaccineze aproape toţi copiii cu vârste mai mici de 5 ani din ţările afectate de poliomielită. Astăzi, poliomielita mai există în doar 3 ţări: Nigeria, Pakistan şi Afghanistan. Acum patru ani am vizitat nordul Nigeriei pentru a înţelege de ce este atât de dificilă eradicarea acestei boli. Am observat cauza eşecului serviciilor medicale de rutină: nici jumătate din copiii cu vârste mai mici de 5 ani nu erau vaccinaţi la timp. O mare problemă era faptul că multe sate mici din regiune nu erau desenate pe hărţile desenate manual folosite de echipele medicale care administrau vaccinul, hărţi care documentau poziţionarea satelor şi numărul copiilor care trăiau acolo.

Pentru a rezolva această problemă, lucrătorii au mers prin toate zonele cu risc ridicat din partea de nord a ţării, ceea ce le-a permis să adauge alte 3.000 de comunităţi pe lista campaniilor de imunizare. De asemenea, programul foloseşte imagini din satelit cu rezoluţie înaltă pentru a crea hărţi mai detaliate. Drept urmare, acum managerii programului pot aloca vaccinatorii într-un mod eficient.

Mai mult, în prezent se desfăşoară un program pilot în care vaccinatorii folosesc telefoane cu o aplicaţie GPS. La finalul zilei, ruta vaccinatorului este descărcată, astfel că managerii ştiu pe unde au mers vaccinatorii şi pot compara drumul efectuat cu ruta stabilită. Acest lucru permite ca, în cazul în care o zonă nu a fost vizitată, aceasta să fie acoperită ulterior.

Cred că aceste tipuri de sisteme de măsurare ne vor permite să terminăm acest proiect şi să eradicăm poliomielita în următorii şase ani. Aceste sisteme pot fi folosite, de asemenea, pentru a extinde vaccinările de rutină şi pentru a oferi alte servicii medicale, ceea ce înseamnă că această campanie de eradicare a poliomielitei va avea consecinţe pozitive şi după ce boala va fi eliminată.

De asemenea, educaţia este un alt domeniu în care măsurătoarea duce la îmbunătăţiri considerabile.

În luna octombrie, am stat alături de soţia mea Melinda printre zeci de elevi de clasa a 12-a din liceul Eagle Valley din Vail, Colorado. Profesoara Mary Ann Stavney explica elevilor cum să scrie nonficţiune narativă. Ea discuta cu elevii, se plimba printre ei şi îi implica în discuţie. Am putut observa de ce Mary Ann este un profesor excepţional, distincţie oferită celor mai buni profesori din şcoală, ce joacă un rol important în sistemul de evaluare a profesorilor din districtul Eagle.

Eforturile profesoarei Stavney sunt sprijinite şi de un proiect finanţat de fundaţia noastră timp de trei ani şi care şi-a propus dezvoltarea unui sistem mai bun de evaluare şi de feedback pentru profesori. Cu ajutorul recomandărilor oferite de 3.000 de profesori, proiectul a subliniat mai multe măsuri pe care şcolile le pot lua pentru a analiza performanţa profesorilor, printre care se numără notele obţinute în urma testărilor, sondarea elevilor şi evaluarea lor de către specialişti. De-a lungul unui an şcolar, toţi cei 470 de profesori din districtul Eagle sunt evaluaţi de trei ori şi sunt observaţi în clasă de cel puţin 9 ori de profesori excepţionali, de directorul şcolii şi de colegi ce poartă titulatura de „profesori maeştri”.

Sistemul de evaluare folosit în districtul Eagle este folosit pentru a oferi profesorului o notă, dar şi feedback specific care să-i permită să-şi îmbunătăţească performanţa şi să-şi dezvolte atuurile. Pe lângă antrenamentele faţă-în-faţă, mentorii şi profesorii maeştri conduc şedinţe de grup săptămânale în care profesorii colaborează pentru a-şi împărtăşi competenţele. Profesorii pot obţine creşteri de salariu şi bonusuri pe baza observaţiilor din clasă şi în urma reuşitelor elevilor.

În ciuda dificultăţilor bugetare, districtul Eagle a menţinut acest sistem de evaluare, motiv pentru care notele obţinute de elevi în evaluări au crescut în ultimii cinci ani.

Cred că cea mai importantă schimbare pe care o putem face în sistemul educaţional este să creăm astfel de sisteme de feedback pentru profesori.

De asemenea, sunt numeroase alte domenii în care capacitatea de a măsura poate duce la îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

În ţările sărace avem nevoie de metode mai bune prin care să măsurăm eficienţa multor lucrători din domeniul medical. Aceştia reprezintă elementul crucial ce permite oamenilor care au cea mai mare nevoie de vaccinuri şi de educaţie să obţină aceste servicii. De aceea, trebuie să evaluăm cât de bine sunt antrenaţi, dacă vin la muncă şi cum pot măsurătorile să-i ajute să îşi facă treaba mai bine.

În SUA ar trebui să măsurăm valoarea adăugată de universităţi. În acest moment, clasamentele universităţilor se concentrează pe ceea ce intră - calitatea şi rezultatele studenţilor acceptaţi în respectiva instituţie - şi pe criterii subiective precum „reputaţia”. 

În agricultură, stabilirea unei ţinte globale a productivităţii ar ajuta ţările să se concentreze asupra unei zone foarte importante, neglijate în prezent: eficienţa producţiei a sute de milioane de mici fermieri ce trăiesc în sărăcie. Atingerea acestui obiectiv ar constitui un pas mare către reducerea sărăciei, iar o metodă prin care îl putem atinge îl reprezintă clasamentele publice care dezvăluie modul în care ţările, donatorii şi alte instituţii îi ajută pe aceşti fermieri.

Dacă aş avea o baghetă magică, aş vrea să obţin o metodă prin care să măsor modul în care potenţialul copiilor este afectat de factori precum afecţiunile, infecţiile, malnutriţia şi sarcinile problemă -- vreau să aflu cum afectează aceste probleme capacitatea lor de a învăţa şi de a contribui în societate. Măsurarea acestor dependenţe ne-ar putea permite să înţelegem mai bine aceşti factori şi să îi putem gestiona.

Vieţile celor mai săraci oameni din lume s-au îmbunătăţit rapid în ultimii 15 ani, mai repede ca oricând în istoria omenirii. Sunt optimist că vom reuşi să doborâm acest record în următorii 15 ani. Procesul pe care l-am descris -- stabilirea de ţeluri clare, măsurarea rezultatelor şi folosirea acestor măsurători pentru a ne rafina metodele -- ne va ajuta să oferim instrumente şi servicii tuturor persoanelor care vor beneficia de pe urma lor, fie că este vorba despre studenţi din SUA sau de mame din Africa. Urmând calea deschisă de motorul cu aburi acum mult timp, graţie măsurătorii, progresul nu mai este «condamnat să fie rar şi neregulat». De fapt, îl putem face un lucru firesc.”

 

Surse: WSJ, Bill Gates 2013 Annual Letter