ST-Ericsson anunţă L8580, o soluţie quad-core puternică pentru terminale mid-range
Dimensiune font:
ST-Ericsson este unul dintre producătorii celebri de procesoare pentru terminalele mobile, însă performanţa scăzută a companiei şi pierderea cotei de piaţă a determinat chiar analizarea posibilităţii închiderii acesteia, o decizie urmând să fie luată în lunile care urmează. Între timp, inginerii săi dezvoltă produse noi şi, după NVIDIA, Qualcomm şi Samsung, aceasta a adus la CES 2013 un chip nou.
Spre deosebire de rivalii mai sus menţionaţi, care au anunţat soluţii bazate pe puternicul nucleu ARM Cortex-A15 sau derivate ale acestuia, ST-Ericsson a anunţat un procesor quad-core bazat pe vechiul model Cortex-A9. Compania este însă cunoscută pentru soluţiile sale cu preţ scăzut, deci acest aspect nu ar trebui să mire sau dezamăgească.
Noul procesor L8580 oferă patru nuclee ARM Cortex-A9 care pot fi tactate la o frecvenţă maximă de 2,5 GHz, o performanţă pe care nici un producător de procesoare bazate pe această arhitectură nu a atins-o, iar optimizările făcute de inginerii ST-Ericsson şi fabricarea într-un proces FDSOI (fully depleted SOI) pe 28 de nanometri permit chipului să ruleze cu tensiuni scăzute de 0,6V, ceea ce-l va face interesant din prisma eficienţei energetice.
Acest nucleu quad-core este însoţi de puternicul procesor grafic PowerVR SGX544 tactat la 600MHz, configuraţia nucleelor fiind însă necunoscută, şi un procesor de imagine capabil să lucreze cu un senzor foto principal de 20 MP şi unul frontal de 5 MP, ambele cu suport 3D şi captura 1080p la 60 de cadre pe secundă. Decodorul video include suport pentru formate H.264 şi VC-1 cu rezoluţii 1080p, permite procesarea conţinutului 3D şi oferă o ieşire HDMI, iar nucleu video 2D oferă suport pentru ecrane cu rezoluţia de 1920 x 1200 pixeli sau a două ecrane cu rezoluţie qHD.
Pastila de siliciu mai include un modem 2G/3G/4G cu suport pentru 10 benzi diferite de frecvenţă, interfaţă wireless 802.11 a/b/g/n, NFC, radio FM şi, chip GNSS cu suport GPS şi GLONASS. După cum am subliniat în testului terminalului Galaxy Note II, arhitectura ARM Cortex-A9 încă oferă o putere mare de calcul, ceea ce va face din ST-E L8580 o soluţie interesantă pentru gama mid-range.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau