„Mi-aş dori să mă ţină lumea minte aşa cum dansam foarte bine”
Dimensiune font:
Dialog cu balerina Monica Ailiesei, solistă a Operei Naţionale Române Iaşi
Absolventă a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, secţia Coregrafie (2009) şi a Universităţii de Ştiinţe şi Arte „Gh. Cristea” Bucureşti, secţia Artele spectacolului de Teatru - Coregrafie (2012), Monica Ailiesei a început colaborarea cu Opera Naţională Române Iaşi în 2006. Din 2009, este angajată a Operei ieşene. Are în repertoriu roluri în spectacole precum: „Nunta însângerată” (coregrafia: Ioan Tugearu), „Anotimpurile” (Roxana Colceag), „Chopiniana” (Mikhail Fokine), „Romeo şi Julieta” (Pavel Rotaru), „Don Quijote”, „Cenuşăreasa”, „La fille mal gardée” (Mihai Babuska), „Coppelia”, „Spărgătorul de nuci” (Gheorghe Stanciu), „Bal”, „Kabaret – nostalgie în două părţi” (Yvette Bozsik), „Giselle”, coregrafia clasică rusă, „D`ale carnavalului” (regia şi coregrafia Ioan Tugearu). Are, de asemenea, numeroase roluri de balet în spectacole de operă şi operetă, printre care şi „Indiile galante”, în regia lui Andrei Şerban.
Opera Naţională Română Iaşi a încheiat duminică, 21 iunie, stagiunea 2014 – 2015, cu Gala extraordinară „Pagini muzicale celebre”, coregrafia fiind semnată de celebra balerină Ileana Iliescu, artista care a dansat în anii '70 pe cele mai mari scene ale lumii şi care a cucerit apoi publicul şi în calitate de coregraf. Spectacolul care a avut acum o nouă reprezentaţie la Iaşi, a fost prezentat timp de 7 ani în Franţa, inclusiv la Teatrul Olympia din Paris.
De această dată, baletul şi orchestra Operei din Iaşi, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, au oferit publicului ieşean o seară specială, programul cuprinzând lucrări de P.I. Ceaikovski, Antonin Dvorak, Georges Bizet, Alexandr Borodin, Charles Gounod, Josef Strauss. Marşul Radetzky de Johann Strauss a constituit momentul prezentat de artiştii ieşeni la „bis”, atmosfera fiind colorată apoi şi de tradiţionalele confetti.
Din distribuţie a făcut parte şi balerina Monica Ailiesei, solistă a Operei ieşene, care a marcat în această stagiune o revenire în forţă, cu roluri importante, după ce în noiembrie 2013 a devenit mama unui băieţel. Printre noile sale roluri se numără cel din „Imagine all the people...”, spectacolul de teatru coregrafic semnat Gigi Căciuleanu având o reprezentaţie pe 16 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. De altfel, Monica Ailiesei nu a fost la prima întâlnire cu publicul de la Sibiu, în 2012 colaborând cu Teatrul de Balet şi făcând parte din distribuţia spectacolului „Don Quijote”.
Gala extraordinară „Pagini muzicale celebre”, coregrafia Ileana Iliescu / Opera Naţională Română Iaşi
- Cum a fost stagiunea 2014 – 2015 pentru tine?
- A fost o stagiune plină. Nu mă aşteptam să-mi revin atât de repede, m-am reîntors pe scenă la doar opt luni după ce am născut. Am dansat ultima dată când eram însărcinată în 5 luni şi jumătate. Eu am dansat cu lejeritate, mie mi-a fost uşor, colegilor mei, însă, nu! Încercau să mă protejeze şi erau scene la care îmi spuneau: „Mi-e frică să dansez cu tine! Dacă te lovesc?”. În „D'ale carnavalului”, am făcut rolul „Didina”, iar Roua Răuţ era „Miţa” şi aveam chiar o bătaie, la un moment dat!
Mi-a fost greu să mă desprind de scenă, mi-a prins bine pauza, cu toate noile experienţe ale maternităţii, dar mi-a fost dor să mă întorc. Stagiunea aceasta am avut, într-adevăr, numeroase reprezentaţii, apoi au fost repetiţiile cu Gigi Căciuleanu, pentru spectacolul „Imagine”... A fost ceva nou, îmi place foarte mult dansul modern, pentru că îţi oferă multă libertate de expresie, ai ocazia să transmiţi mai multe stări. Îmi plac însă la fel de mult rigorile dansului clasic.
- În ce a constat libertatea de a fi voi înşivă, în spectacolul lui Gigi Căciuleanu?
- În primul rând, acest spectacol „s-a montat pe noi”, pe personalitatea fiecăruia dintre noi, pe stilul de mişcare şi de aceea ne-am simţit atât de bine dansând! Chiar dacă erau mişcări stabilite, maestrul Gigi Căciuleanu a ştiut ce mişcare i se potriveşte fiecăruia, ne-a pus în valoare.
- Care este regizorul despre care poţi spune că ţi-a marcat cariera?
- Sunt două persoane care m-au marcat foarte tare, doi oameni deosebiţi şi ca artişti, şi ca oameni, care au un bagaj de cunoştinţe impresionant şi în acelaşi timp o modestie aparte şi o generozitate extraordinară. Maestrul Pavel Rotaru, din Statele Unite ale Americii, pe care l-am cunoscut după un spectacol de „Chopiniana”, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi. M-a remarcat pe scenă, a venit la mine şi mi-a zis: „Tu! Aş vrea să lucrez cu tine, când poţi, când ai timp!”. Am fost foarte surprinsă, a fost genul acela de imbold pe care un om valoros ţi-l poate oferi prin simplul fapt că te remarcă. Sunt trenuri în viaţă pe care dacă nu le prinzi când trebuie nu mai vin, clar! Am avut o colaborare foarte frumoasă, am rămas buni prieteni, de fiecare dată când am nevoie de un sfat ştiu că este acolo, chiar departe fiind, pentru că s-a întors în Statele Unite. Un alt om care mi-a marcat viaţa este doamna Ileana Iliescu, o persoană de la care ai foarte mult de învăţat. Mi-a plăcut foarte mult modul ei de a preda, repetiţiile au fost adevărate studii, mi-au plăcut foarte mult şi partiturile pe care le-a ales pentru Gala „Pagini muzicale celebre”.
- Există un partener de scenă pe care îl preferi?
- M-am înţeles foarte bine şi când am dansat cu Ovidiu Matei Iancu, în „Imagine...”, şi cu Vlad Mărculescu, şi cu soţul meu, Cătălin Ailiesei. Lui trebuie să-i mulţumesc pentru că a fost cel care m-a încurajat, mi-a dat imboldul necesar pentru a înţelege că scena este specială, că atunci când ai un spectacol trebuie să fii conştient de faptul că „Acesta este momentul!”, că momentul nu se mai întoarce niciodată. Şi dacă îl ratezi, nu poţi schimba lucrurile. El a ştiut să mă încurajeze şi să mă calmeze, când a fost cazul.
- Ai nişte trucuri la care apelezi înainte de un spectacol?
- Mănânc ciocolată!
- Ciocolata te calmează?
- Pe mine, da! De fapt, ceea ce fac este că nu vorbesc înainte de spectacol. Cred că acesta ar putea fi considerat un truc. Înainte de spectacol, doamnele de la cabină încearcă să destindă atmosfera, sunt îngrijorate, cred că ai vreo problemă sau eşti supărată dacă nu vorbeşti. Eu vreau să fiu doar eu cu mine, în linişte. Înaintea unui spectacol este important să fiu eu cu mine. În ziua în care am spectacol, nu stau nici măcar cu copilul meu, pentru că am nevoie de foarte multă linişte, iar el, la un an şi jumătate, are foarte multă energie!
- Cum reuşeşti să împaci viaţa de artist cu aceea de familie?
- Încerc să fiu o balanţă, dar nu ştiu dacă reuşesc să le echilibrez întotdeauna lucrurile. Copilul meu este destul de înţelegător, cel puţin în etapa aceasta de vârstă. Încerc să fac timpul pe care îl petrec alături de el cât mai productiv. De altfel, îl duc dimineaţa la creşă şi îl iau seara. E mai greu în week-end, când stă acasă şi eu chiar atunci am spectacol sau repetiţie generală şi tot nu am timp. Nu pot să le împac sută la sută, dar încerc să mă apropii de el şi să-i fiu alături în momentele importante. Sper să nu-l dezamăgesc.
- Cum ai început să faci balet? Sau dans? Ce a fost la început?
- Am început cu gimnastică, m-a dus bunica la cursuri. Acolo am auzit că este liceu de artă şi se face balet şi mi s-a părut mie foarte interesant. Bunica a zis: „Hai, că te duc!”, însă mama era un pic sceptică. Totuşi, părinţii mei au fost genul de oameni care m-au lăsat să fac tot ceea ce mi-am dorit cu adevărat. M-a dus bunica la preselecţii, curtea liceului era plină de copii care voiau să dea la balet şi mă întrebam oare ce caut eu aici? Sunt atât de mulţi copii, oare o să fie loc şi pentru mine!? Am fost admisă, iar bunica şi mama m-au încurajat foarte tare, am avut parte şi de nişte profesori foarte buni, care au ştiut să mă motiveze. Am început să colaborez cu Opera în clasa a IX-a, am dansat în „Spărgătorul de nuci”. Mi s-a părut foarte greu la început, pentru că la Operă era foarte mare rigurozitate... Acum nu aş mai putea trăi fără rigoarea aceasta, este cea care mă ţine în priză. Dar atunci mi se părea ceva imposibil! Ţin minte, când trecea o balerină pe lângă mine, mă lipeam de perete, mi se părea, aşa, ceva copleşitor! Iar faptul că balerinele aveau cabinele lor era fascinant! Acum, nu aş putea să mă desprind de scenă, de spectacole.
- Ce ţi-ai propus să nu te laşi până nu faci?
- N-aş putea numi, desemna un scop, un ţel. În timp, am înţeles că dacă iubeşti ceea ce faci, este uşor să ajungi sus, dar este foarte greu să te menţii. Dacă ai arătat un anumit nivel într-un spectacol, următoarele nu pot fi mai jos. La un moment dat, te opreşti, te opreşte şi vârsta, dar eu sper să mă menţin cât mai mult. Cred că trebuie să ştii şi când să te opreşti.
- Probabil că de la o vârstă sunt mai mulţi cei care te opresc, decât cei care te trimit în faţă... Dar nu vorbim de retragere în cazul tău, ai 26 de ani!
- Nu, doar că mi-ar plăcea să simt când este momentul să mă retrag, pentru că mi-aş dori să mă ţină lumea minte aşa cum dansam foarte bine.
- Ce rol îţi doreşti să faci până la 30 de ani, de exemplu?
- Mi-ar plăcea Mercedes, în „Don Quijote”. Îmi plac rolurile de compoziţie, pentru că dincolo de tehnică, îţi dau posibilitatea să te exprimi. Mi-aş dori şi să mai fac un rol pe care l-am mai dansat, dar acum cred că mi-ar ieşi şi mai bine, cel din „Nuntă însângerată”. Acesta a fost spectacolul meu de debut, am dansat cu soţul meu şi a fost un rol care m-a marcat. Cred că de aici a început urcarea, de aici am prins curaj. Am lucrat foarte mult, şi tehnic, şi emoţional, pentru că rolul e al unei femei măritate, care are un copil. Aveam 22 de ani atunci, iar maestrul Ioan Tugearu spunea: „Ce mă fac eu cu tine, tu nu ai maturitatea necesară!”... Cu toate acestea, am reuşit, iar maestrul Tugearu mi-a spus, după spectacol: „Când te-am cunoscut, nu am crezut că poţi să faci un asemenea rol”.
„Nuntă însângerată”, regia Ioan Tugearu/ Opera Naţională Română Iaşi
- Mulţi artişti spun că le este greu să împartă scena cu partenerul de viaţă. Cum este în cazul vostru?
- Cred că am învăţat să separăm viaţa personală de cea profesională. La noi în casă nu se vorbeşte despre ce facem pe scenă sau ce am greşit într-un spectacol. Ce e la Operă, e la Operă, aici suntem colegi, iar acasă suntem soţ şi soţie. Aceasta a fost calea de mijloc.
- Care este balerina ta preferată?
- Svetlana Zakharova! În primul rând îmi place fizicul ei, e fără limite! Poate interpreta absolut orice fel de rol. Într-o zi poate să fie lebădă, în alta poate face ceva modern şi să fie absolut spectaculoasă. Sper să am ocazia să o văd pe scenă! Sunt rareori spectator, pentru că am emoţii foarte mari pentru cei care dansează. Merg la operă, la teatru, dar mai rar la balet, pentru că ştiu paşii, ştiu ce urmează, ce se întâmplă în culise şi nu rezist, tresar pe scaun...
- Cum îţi încarci bateriile?
- Ador să mergem în vacanţe, să vizităm locuri noi, dar acum, cu cel mic, vacanţele sunt pentru dormit. O zi perfectă e cea în care reuşesc să dorm cât mai mult!
- Ce înseamnă pentru tine baletul?
- Aer. Aer, clar! Asta e! E modul meu de a mă destinde. O dependenţă.
- Cel mai frumos compliment pe care l-ai primit de la un spectator?...
- În general mi se spune că sunt expresivă. Foarte multă lume pune accent pe partea de expresivitate. Cred că natura joacă un rol important aici, dar expresivitatea se şi formează, se câştigă în timp. Până la o vârstă, trebuie să-ţi însuşeşti bagajul tehnic, pentru ca apoi, când eşti pe scenă, să nu te întrebi dacă îţi ies sau nu două piruete, ci să-ţi laşi gândurile libere, să zboare dincolo de orice detaliu tehnic şi să laşi loc expresivităţii.
Gina POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau