China, acuzată că folosește secții ilegale de poliție deschise în Olanda pentru a intimida dizidenții / Guvernul olandez a anunțat că investighează secții „nedeclarate” din Amsterdam și Rotterdam,
Dimensiune font:
Guvernul olandez a anunțat că investighează informații conform cărora departamente de poliție din China au deschis ilegal în Olanda cel puțin două secții, din 2018, folosindu-le parțial la supravegherea și intimidarea dizidenților din diaspora, scrie The Guardian, citată de Rador.
O investigație realizată de publicațiile RTL Nieuws și Follow the Money arată că „centrele de servicii pentru diaspora” din Amsterdam și Rotterdam se ocupă formal cu chestiuni administrative, cum ar fi reînnoirea permisului de conducere ori schimbarea statutului civil pentru cetățenii chinezi.
Publicațiile au discutat însă și cu opozanți ai regimului de la Beijing stabiliți în Olanda, care spun că secțiile – de a căror existență guvernul olandez nu a fost informat – sunt folosite concomitent și la supravegherea, contactarea și amenințarea dizidenților.
Ministerul olandez de externe a afirmat într-un comunicat că cele două secții care aparent funcționează în Olanda sunt ilegale. „Investigăm ce fac ele mai exact aici, iar ulterior vom lua măsurile adecvate”, afirmă comunicatul.
Secțiile au fost depistate prima dată de o organizație spaniolă pentru drepturi civice, Safeguard Defenders, care acuză într-un raport din septembrie că departamentele de poliție din Fuzhou și Qingtian au deschis în total 54 de „centre de servicii pentru diaspora”, în 25 de orașe din 21 de țări.
Conform raportului, majoritatea sunt în Europa, dintre care nouă în Spania, patru în Italia, trei în Franța, două în Olanda și două în Regatul Unit, la Londra și Glasgow. El afirmă că unul dintre obiectivele lor e să-i „convingă” pe dizidenți să se întoarcă în China.
„Aceste activități ocolesc cooperarea oficială bilaterală polițienească și judiciară, violează statul de drept internațional și ar putea viola și integritatea teritorială a unor state terțe prin înființarea unui mecanism polițienesc paralel care utilizează metode ilegale”, afirmă raportul.
Olanda și China sunt semnatari ai convenției de la Viena care guvernează misiunile diplomatice. [Conform acesteia – n.trad.], pentru orice activități de strângere de informații trebuie obținută permisiunea prealabilă, iar chestiunile adminstrative ar trebui să cadă în sarcina consulatelor.
Luna aceasta un protestatar pro-democrație din Hong Kong a avut nevoie de spitalizare după ce a fost bătut de niște bărbați care par să fi ieșit din consulatul chinez din Manchester, fapt care a dus la apeluri către guvernul britanic pentru a adopta o replică dură.
Publicațiile olandeze spun că secția din Amsterdam era gestionată de doi foști polițiști din departamentul din Lishui, Qingtian, iar cea din Rotterdam, situată într-un apartament, era condusă de un fost militar chinez care a servit într-o unitate din provincia Fuzhou.
Ambele regiuni sunt în estul Chinei, de unde provin mulți dintre chinezii din Olanda. Conform RTL, mai multe site-uri chinezești afirmă că printre atribuțiile secțiilor se numără „reprimarea […] activităților infracționale legate de chinezi din diaspora”.
Wang Jingyu, un tânăr dizident care a criticat regimul de la Beijing pe rețelele sociale din China și a primit acum azil în Olanda, a declarat că a fost contactat de secția din Rotterdam imediat ce a sosit în țară.
„Mi-au cerut să mă întorc în China ca să-mi rezolv problemele”, a declarat el. „Mi-au mai spus și să mă gândesc la părinții mei.” El afirmă că ulterior a primit pe telefon și mesaje și apeluri amenințătoare, inclusiv mesajul „Te voi omorî”, alături de fotografia unui pistol.
Ambasada chineză din Olanda a afirmat într-un răspuns remis prin e-mail că nu are cunoștință despre existența secțiilor.
Willemijn Aerdts, expertă în servicii de informații de la Universitatea Leiden, a declarat că informațiile se potrivesc cu un tipar al unei activități chineze mai în forță.
„Se potrivesc cu ce am văzut din partea Chinei în ultimii ani”, le-a declarat ea publicațiilor olandeze. „Ține de guvern să stabilească cum îi poate proteja pe olandezi de acest lucru și să ia contramăsuri.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau