Fermierii pot depune cereri pentru motorină subvenţionată
Dimensiune font:
Fermierii care au avut un acord cu APIA pentru finanţarea combustibilului utilizat în ultimul trimestru din 2012 îşi vor primi sumele cuvenite dacă depun o cerere la sediul instituţiei. Statul le va suporta 40% din costul total al motorinei utilizate. Astfel, fermierii pot depune până la data de 31 ianuarie 2013 cererile pentru ajutoarele de stat prin rambursarea diferenţiată de acciză pentru motorină. Este vorba despre cei care au achiziţionat combustibil pe parcursul trimestrului al IV-lea din 2012. Beneficiarii ajutorului de stat sunt cei care utilizează terenuri, crescătorii de animale şi cei care au efectuat lucrări de îmbunătăţiri funciare. Aceştia au primit un acord prealabil de finanţare în ianuarie 2012 prin care li se determină cantitatea maximă de motorină ce poate fi achiziţionată în 2012. Cei care au obţinut acest acord mai pot deconta motorina achiziţionată în procent de 40% din cantitatea totală. Pentru a obţine ultima diferenţă de motorină achiziţionată în ultimul trimestru al anului 2012, beneficiarii trebuie să completeze o cerere trimestrială care este însoţită de documente specifice fiecărui sector din care provine beneficiarul sau pentru care a obţinut acordul iniţial. (S. Pop)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau