Institutul de Studii Financiare: Numărul agenților de asigurări a crescut în 2020 cu aproape 2.000 de persoane
Dimensiune font:
Numărul distribuitorilor de asigurări cu certificare în RIS - Registrul intermediarilor secundari - a ajuns la aproape 50.000, cel mai ridicat nivel din istoria pieței de profil din România. Performanța s-a realizat și datorită eforturilor pe care Institutului de Studii Financiare (ISF) le-a făcut în cursul anului trecut pentru sprijinirea celor care și-au pierdut locul de muncă din cauza crizei provocate de pandemie, susținând reconversia lor în intermediari de asigurări.
Institutul de Studii Financiare este instituția responsabilă cu instruirea și certificarea profesioniștilor din piața financiară. ISF pregătește, testează și certifică specialiștii din România la standarde internaționale, urmărind profesionalizarea și dezvoltarea pieței de profil prin asigurarea unei resurse umane bine pregătite. În ultimii ani, dar mai ales în perioada pandemiei, activitatea instituției a fost una cât se poate de intensă, fiind instruiți și examinați numeroși profesioniști. Astfel, la 1 ianuarie 2021 numărul distribuitorilor în asigurări activi în RIS a ajuns la 49.188. Cel mai mare număr de certificări noi- 14.091 – a fost înregistrat anul trecut, când s-a înregistrat o creștere de aproape 2000 de certificări, față de anul 2019. Explicația acestui record poate fi găsită și într-o măsură adoptată de ISF care a urmărit susținerea celor afectați de criza economică: suspendarea timp de trei luni (02.04.2020-20.06.2020) a plății taxei de examinare pentru pregătirea profesională inițială. Astfel, peste 5.000 de români au beneficiat de această facilitate, pregătindu-se pentru o carieră care le poate aduce multe satisfacții. Impactul financiar suportat de către ISF, care a urmărit să susțină astfel piața de asigurări, s-a ridicat la peste 600.000 de lei.
“Profesia de vânzător de asigurări a devenit atractivă pentru persoanele care au rămas fără job în 2020 și au avut nevoie să se reprofileze. ISF a venit în întâmpinarea acestor nevoi și a eliminat taxa de examinare, determinând mulți profesioniști să se certifice în acest domeniu. Putem spune că ISF a reușit, prin profesionalism și prin măsuri inspirate, să tranforme o perioadă nefastă pentru economie într-un câștig pentru piața asigurărilor, care sunt sigur că se va vedea în curând”, a declarat Valentin Ionescu, Președintele ISF.
ISF oferă și alte oportunități profesionale, cum ar fi formarea și certificarea specialiștilor de constatare a daunelor. Astfel, la data de 1 ianuarie 2021, potrivit datelor ISF, există, 667 de specialiști constatare daune cu certificare activă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau