„Sunt într-o continuă căutare a sensului a ceea ce fac, cum fac și de ce fac”

Dimensiune font:

| 13-04-2024 10:18

 

Dialog cu Angelica Suchar, expert în domeniul consultanței strategice și organizaționale

- Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat ca femeie în domeniul consultanței strategice și organizaționale?

- (râde) O provocare a fost în primul rând faptul că eram femeie și al doilea că am ales domeniul consultanței. Am început din anul 2002 să lucrez în acest domeniu pentru că asta mi-am dorit să fac de când eram în liceu. Toată pregătirea mea este în zona de dezvoltare a afacerilor, ceea ce mă ajută foarte mult în acest domeniu. La început nu știam foarte bine ce înseamnă consultanță, dar cu timpul am înțeles cu adevărat care este valoarea pe care un consultant o poate aduce unui client și cum o poate transforma în rezultate care pot fi cuantificate. Dacă ar fi să vorbesc de cele mai mari provocări, cred că cea mai mare a fost să-mi definesc strategia ca și companie de consultanță. La început făceam de toate, dar după 8-10 ani de activitate deja aveam o viziune clară spre ce ne îndreptăm ca și servicii de consultanță.

În acea perioadă, consultanța era la început și multe firme s-au dezvoltat pornind de la proiectele cu fonduri nerambursabile gen SAPARD, PHARE. Noi am intrat în zona de proiecte cu finanțări abia după 2006, când am fost cooptați să lucrăm în proiecte din domeniul cercetării.

A fost una dintre cele mai mari provocări pentru mine deoarece în acea perioadă se știau foarte puține lucruri despre cum trebuie să arate un Studiu de Fezabilitate cu Analiza Cost-Beneficiu pornind de la Ghidul Comisiei Europene sau un Plan de afaceri aplicat în proiecte pe cercetare. Proiectele realizate au fost apreciate ca și structură și conținut de cei care evaluau. De aici am avut posibilitatea să devin consultant al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică în 2010 - 2011, să lucrez pe ghiduri și pe structura Planului de afaceri pentru companii și de asemenea să fiu evaluator pentru proiectele depuse spre finanțare.

De-a lungul celor 22 de ani în domeniul consultanței, am avut parte de provocări care m-au ajutat să cresc și să mă specializez pe anumite zone cum ar fi management de proiect în proiecte mari de investiții, strategii de dezvoltare pornind de la identificare corectă a nevoilor, dezvoltare organizațională prin proiecte.

O altă provocare a fost când a trebuit să renunț la o parte din echipă din cauza conjuncturilor de piață. A fost un moment greu și dificil pentru că mă atașez de oameni și ca femeie este dificil să conduci doar rațional.

- O misiune deloc ușoară. Cum ați depășit provocările?

- Alături de oamenii care m-au îndrumat, mentorat, prin pregătire și schimbare continuă. Pentru mine, rutina este cea mai mare provocare pe care încerc să o gestionez și mereu caut noi provocări pentru a mă dezvolta atât în plan profesional cât și personal. Sunt într-o continuă căutare a sensului a ceea ce fac, cum fac și de ce fac.

- Se vorbește despre discriminarea de gen în mediul de business, în special în poziții de conducere și consultanță. Cum se poate depăși?

- Prin profesionalism, pregătire continuă, deschidere spre comunicare și fermitate. Din punctul meu de vedere, contează foarte mult nivelul stimei de sine pentru noi, femeile. În momentul în care Stima de sine este acolo unde alegi și trebuie să fie, nimeni nu poate să te discrimineze sau să aibă păreri preconcepute despre poziția, funcția, meseria pe care o ai ca femeie. Cel puțin în această perioadă văd că femeile au curajul să își asume roluri importante în conducerea firmelor și din ce în ce mai multe aleg domeniul consultanței, după ce un număr de ani au fost pe poziții de angajate. Cred că poți dezvolta o firmă în domeniul consultanței în momentul în care ai un nivel de maturitate și expertiză pe care le-ai validat prin certificări, experiență, proiecte, poziții de conducere. 

- Care au fost cele mai remarcabile realizări ale tale în domeniul managementului de proiect și consultanței strategice?

- Fiecare proiect înseamnă pentru mine o mare realizare dacă reușesc să-l duc la final și să mă încadrez în termene, resurse și dacă este pe fonduri nerambursabile să nu am nici o corecție pe nici o procedură de achiziție sau cheltuială. Până în acest moment am reușit acest lucru și cred că așa va fi în continuare pentru că tratăm cu maximă responsabilitate și profesionalism fiecare idee de proiect. Dacă tot am vorbit de cercetare, unul dintre proiectele dragi mie este proiectul CEMEX, proiect în care m-am implicat de la scriere, obținere finanțare și implementare. Este un centru de excelență în cercetare în cadrul UMF Iași.

Legat de consultanța strategică am reușit să dezvoltăm două concepte de fabrici, unul pentru deshidratare legume și unul pentru o fabrică de produse de panificație și patiserie congelată. Proiecte pe care le-am luat de la idee și am dezvoltat întreg conceptul pentru a fi realizat fiecare dintre ele. Toate aceste proiecte reprezintă meritul întregii echipe pe care am avut-o alături în fiecare etapă.

- Cum gestionezi echilibrul între viața profesională și personală într-un domeniu care poate fi atât de solicitant?

- Dacă privesc în urmă, aș spune că nu am știut de la început cum să gestionez corespunzător echilibrul dintre cele două: viața profesională și cea personală. Dar, pentru că nu calc de două ori într-un loc”, am început să învăț cum să-mi conduc afacerea în așa fel încât să funcționeze și fără prezența mea sau să mă implic doar atunci când este nevoie de experiența sau expertiza mea. Nu mi-a fost ușor dar pot spune că am reușit să-mi fac timp pentru mine, pentru viața personală, să mă bucur de mine și de cei dragi.

- Care sunt pasiunile tale în afara muncii și cum te ajută acestea să te menții motivată și echilibrată?

- Una din pasiunile mele este grădinăritul. Am peste 200 de trandafiri, mare parte dintre ei de colecție, pe care îi îngrijesc cu mare atenție, la fel și grădina mea de legume și pomi fructiferi. Ne-am creat oaza de liniște și relaxare unde simt pământul și viața care curge din și prin el. Este o bucurie imensă să ajung seara acasă și să mă bucur de grădină. Este ca o încărcare energetică pentru mine. Îmi place mult să citesc cărți pentru dezvoltarea mea mentală, spirituală și sufletească. Am zilnic timpul meu de meditație și rugăciune care mă încarcă și mă ajută să fiu în fiecare zi varianta mea mai bună!!!

- Ce sfaturi ai pentru femeile tinere care aspiră să urmeze o carieră în consultanță și management?

- Să aibă încredere că pot, că nici cerul nu mai este acum o limită și cred că cel mai important lucru să învețe ce înseamnă EU SUNT”. Pe mine m-a ajutat enorm să realizez cine sunt, să mă iubesc așa cum sunt, să am încredere că dacă un lucru este făcut de mâna unui om și eu pot să-l fac și, mai presus de toate, să am valori și credințe autentice și conștientizate. Toate acestea m-au ajutat să-mi cresc Stima de sine și să învăț să nu trăiesc în dualitate. Să fiu și să exprim ceea ce spun că sunt.

De asemenea, cred că pregătirea ta profesională și personală este cea mai mare investiție pe care o poți face. Acest lucru te ajută, cel puțin în consultanță, să fii mult mai ușor validată de către client ca și profesionist. Este important să-ți păstrezi verticalitatea și integritatea în tot ceea ce faci. Nu este ușor, dar dacă îți dorești, sigur vei reuși. Amintește-ți că genul masculin sau feminin tău nu ar trebui să îți limiteze niciodată aspirațiile sau potențialul. Rămâi concentrată, lucrează înțelept și continuă să te străduiești pentru excelență în tot ceea ce faci.

- Care sunt cele mai importante trăsături sau abilități pe care le consideri că sunt necesare pentru a avea succes în consultanță și management în ziua de azi?

- Succesul în consultanță și management necesită o combinație de trăsături și abilități variate. Cele pe care eu le consider cele mai importante ar fi:

Abilități de rezolvare a problemelor: Consultanții și managerii trebuie să fie pricepuți în identificarea problemelor, analizarea lor critică și dezvoltarea de soluții eficiente.

Abilități de comunicare: Comunicarea eficientă este crucială pentru transmiterea ideilor, construirea relațiilor cu clienții și membrii echipei și prezentarea analizelor și recomandărilor.

Abilități de leadership: Managerii trebuie să își inspire și să își motiveze echipele, să ofere direcție, să delege sarcini și să ia decizii dificile.

Abilități analitice: Capacitatea de a aduna și analiza date, de a interpreta tendințele și de a trage concluzii semnificative este esențială pentru luarea deciziilor informate.

Adaptabilitate și flexibilitate: Peisajul afacerilor se schimbă constant, așa că managerii și consultanții trebuie să fie adaptați și flexibili în abordarea lor de gestionare a noilor provocări și oportunități.

Abilități de gestionare a clienților: Construirea și menținerea relațiilor solide cu clienții este vitală pentru succesul în consultanță. Acest lucru implică înțelegerea nevoilor lor, gestionarea așteptărilor și furnizarea de servicii cu valoare adugată. Pentru mine este important ca un client să rămână cu plus valoarea adusă și nu cu prețul pe serviciile de consultanță.

Abilități de gestionare a proiectelor: Gestionarea cu succes a proiectelor implică o bună planificare, organizare, coordonarea resurselor și asigurarea faptului că proiectele sunt finalizate la timp și în cadrul bugetului. Dacă este să ne referim și la zona de achiziții este important să dai siguranță clientului că nu va primi corecții.

Gândire strategică: Consultanții și managerii trebuie să gândească strategic, anticipând tendințele și provocările viitoare și dezvoltând planuri pe termen lung pentru a atinge obiectivele organizaționale.

Lucrul în echipă și colaborarea: Lucrul eficient în echipe este esențial pentru succesul în consultanță și management. Acest lucru include capacitatea de a colabora cu colegii, de a delega sarcini și de a rezolva conflicte.

Conduită etică și profesională: Menținerea unor standarde etice ridicate și a integrității este crucială pentru construirea încrederii cu clienții și colegii și pentru asigurarea succesului pe termen lung în rolurile de consultanță dar și în management.

- Care sunt unele dintre cele mai provocatoare proiecte pe care le-ai gestionat și cum ai reușit să le faci față?

- Cred că cele mai provocatoare proiecte au fost cele de început pentru că eram la început și fiecare solicitare era o provocare. V-a rămâne în mintea mea cum am semnat primul contract în consultanță. Avea o valoare care atunci mă speria dar care a deschis multe oportunități de dezvoltare. Era în februarie 2003. A fost un contract de consultanță pentru dezvoltarea unei rețele de supermarket-uri în București. Aveam deja experiență în acest domeniu și doream să o dezvolt. Mi-am deschis birou în București pentru a putea gestiona mai bine activitățile. Plecam duminica după-amiază sau lunea de dimineață și mă întorceam vinerea. A fost o perioadă de 2 ani și jumătate în care am făcut naveta Iași – București. A fost și frumos dar și greu. Din păcate această perioadă a venit și cu mari schimbări în viața personală, am închis biroul din București și m-am întors în Iași.

Întorcându-mă am avut un șoc pentru că eram obișnuită deja să lucrez cu clienți obișnuiți cu serviciile de consultanță. Am avut experiențe legate de înțelegerea consultanței în regiunea noastră dar mai ales a plus valorii pe care o poate aduce într-o companie. Dar, cu răbdare și tenacitate am reușit împreună cu colegii mei să „desțelenim” și aici terenul, dezvoltând proiecte frumoase cu care sincer mă mândresc.

Cum am făcut față? Aș vrea să fi avut mintea de acum pentru că m-aș fi scutit de multe nopți nedormite, stres inutil, frici și temeri adunate, etc.. Au fost și momente de singurătate care m-au făcut să-mi reconsider valorile și credințele, să-mi stâng cioburile” cum spun eu și să merg mai departe folosind destul de des motto-ul Angela merge mai departe”. Unele situații am reușit să le depășesc singură altele am cerut ajutor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că întotdeauna am avut lângă mine persoanele potrivite care m-au sprijinit, consiliat, ajutat, împins de la spate, criticat constructiv când a fost nevoie.

- Care sunt principalele tendințe pe care le observi în domeniul consultanței strategice și organizaționale în prezent, și cum crezi că vor evolua în viitor?

În prezent, există mai multe tendințe semnificative în domeniul consultanței strategice și organizaționale. Aș menționa câteva pe care eu le consider relevante, cum ar fi:

Digitalizarea și Transformarea Digitală: Organizațiile își orientează tot mai mult atenția către digitalizare pentru a-și îmbunătăți operațiunile și a rămâne competitive. Cerințele clienților sunt legate de asigurarea sprijinului pentru a naviga în procesul de transformare digitală, în implementarea tehnologiilor noi și în optimizarea proceselor pentru a se adapta la mediul digital în continuă schimbare.

Analiza Datelor și Inteligența Artificială (IA): Datele devin din ce în ce mai importante și accesibile, iar IA devine tot mai integrată în procesele de luare a deciziilor. Consultanții, în general, sunt implicați în extragerea de insights din datele disponibile și în implementarea soluțiilor bazate pe IA pentru a sprijini deciziile strategice și operaționale ale organizațiilor.

Respectarea Responsabilității Sociale Corporative (RSC): Organizațiile sunt tot mai atente la impactul lor social și de mediu, iar noi suntem solicitați să le ajutăm să dezvolte și să implementeze strategii de RSC pentru a-și îndeplini responsabilitățile față de societate și mediu.

Adaptabilitatea și Reziliența Organizațională: Cu mediul de afaceri în continuă schimbare și incertitudinea crescută, adaptabilitatea și reziliența devin din ce în ce mai importante. Consultanții sunt sau pot fi implicați în dezvoltarea și implementarea strategiilor care permit organizațiilor să răspundă rapid la schimbări și să își mențină performanța în fața provocărilor.

Focusul pe Experiența Angajatului: În contextul unei concurențe sporite pentru talente, organizațiile sunt tot mai interesate de crearea unui mediu de lucru care să atragă și să mențină angajații talentați. Consultanții sunt implicați în proiecte de îmbunătățire a experienței angajatului, de la evaluarea și îmbunătățirea culturii organizaționale la dezvoltarea și implementarea programelor de dezvoltare a competențelor și beneficiilor pentru angajați.

Colaborarea Globală și Lucrul În Echipă Virtuală: Globalizarea și tehnologia permit colaborarea la nivel global și lucru în echipă virtual. Consultanții sunt implicați în gestionarea acestor procese, inclusiv în dezvoltarea de strategii și procese pentru a facilita colaborarea eficientă între echipe aflate în locații diferite. Distanța nu mai este în acest moment un impediment în a avea echipe internaționale și multiculturale.

 În viitor, aceste tendințe se vor dezvolta în continuare, probabil sub influența accelerării tehnologiei, a schimbărilor sociale și a presiunilor de mediu. Consultanții vor trebui să rămână flexibili și adaptați pentru a răspunde la noile provocări și oportunități care vor apărea în acest context în continuă evoluție. Aș spune chiar, că trebuie să aplice principiile “Agile” în consultanță pentru a se adapta noilor tendințe.

- Ce vise sau obiective vă propuneți să atingi în următorii ani în carieră?

- Din punct de vedere profesional, am două arii de dezvoltare. O arie soft în care îmi doresc să aprofundez tot mai mult modul în care gândim și cum mintea/gândurile ne influențează viața în ansamblul ei. De asemenea, am început să lucrez din nou cu grupuri de femei pentru care am dezvoltat un prim curs “Cine suntem determină felul în care trăim”. Cred că în acest moment pot să împărtășesc din experiența mea atât profesională cât și personală pentru a ajuta cât mai multe femei să se descopere pe ele însele. Putem face orice ne dorim ca și profesie dacă investim în pregătirea noastră. Important este să alegem cu mult curaj să facem ceea ce ne dorim. Am convingerea că viața noastră poate fi trăită în armonie, bucurie, împlinire, bunăstare, prosperitate și autenticitate dacă știm cu adevărat cine suntem. Din punctul meu de vedere există o singura femeie, cea care poate face orice își dorește, cu încredere că poate, dar să rămână feminină și autentică în tot ceea ce face.

Cea de-a doua arie este mai tehnică legată de specializare/certificare în proiecte de microgrid. Iubesc partea tehnică de aceea de-a lungul anilor am fost implicată în tot felul de proiecte pe care le-au luat de la idee până la implementare.

- Ce sfaturi le-ați oferi tinerele femei care aspiră să urmeze o carieră în consultanță și management?

- Cine este profesionistul Angelica Suchar si cine este femeia Angelica Suchar?

- Dacă este să mă raportez la întrebare, pentru mine există doar femeia Angelica Suchar. Cu cât o separ, cu atât se duce în dualitate. Până am înțeles acest lucru au fost ceva ani de căutări, experiențe, unele bune altele mai puțin bune pentru mine.

Sunt o femeie care a trecut deja prin mai mult de jumătate de secol, care a învățat că munca este frumoasă atâta timp cât îi dau valoare, că nu contează câtă dreptate am dacă nu este presărată cu iubire, că este o binecuvântare să pot să mă bucur de fiecare zi, că pot spune râzând că sunt cea mai perfectă femeie în imperfecțiunea mea”, că mă pot trezi dimineața cu mulțumire adusă lui Dumnezeu că a creat natura atât de frumoasă și că eu mă pot bucura de ea, că vin cu bucurie la birou și mă bucur de colegii pe care îi am, că am lângă mine un bărbat minunat de care mă îndrăgostesc în fiecare zi, că am o fiică și un ginere care sunt bucuria ochilor mei și care mi-au dăruit o minune de nepoțel, că am frați și surori care la o strigare se adună din toate colțurile lumii, că încă mă pot bucura de mama, că am prieteni adevărați și mulțumesc pentru ei, că trăiesc într-un oraș frumos în care încerc sa-mi aduc contribuția de cetățean (chiar dacă acum locuiesc la țara și este minunat).

Sunt o femeie ca noi toate, care a trecut prin ape tulburi și prin văi cu soare. Din toate acestea am ales însă să mă bucur doar de soare, să dau sens vieții mele în toate ariile ei și să las “pacea care întrece orice pricepere sa-mi păzească inima și gândurile”. Să mă bucur de cine sunt și să fiu ceea ce spun că sunt!!!

A consemnat Maura ANGHEL

 

Sfaturi pentru tinerele femei care vor să lucreze în domeniul consultanței și al managementului:

- Crede în tine însăți: Ai încredere în abilitățile și cunoștințele tale tale și crede că meriți să fii acolo unde îți dorești să fii.

- Caută mentorat: Caută mentori, atât bărbați, cât și femei, care pot oferi îndrumare, sprijin și insight-uri valoroase bazate pe propriile lor experiențe în domeniu.

- Construiește o rețea puternică: Networking-ul este crucial în consultanță și management. Participă la evenimente din industria sau domeniul în care activezi sau te dezvolți, alătură-te asociațiilor profesionale și conectează-te cu profesioniști din domeniul tău atât online, cât și offline.

- Investește în învățare continuă: Rămâi la curent cu cele mai recente tendințe, tehnologii și metodologii relevante pentru domeniul tău. Urmează certificări suplimentare sau cursuri pentru a-ți îmbunătăți abilitățile.

- Dezvoltă abilități de leadership: Caută activ oportunități de a-ți dezvolta abilitățile de leadership, fie că este vorba de conducerea proiectelor, voluntariat pentru roluri de leadership în organizații sau asumarea responsabilităților de mentorat.

- Îmbrățișează provocările: Nu te feri de provocări; în schimb, vezi-le ca oportunități de creștere și învățare. Fii rezilientă și adaptabilă în fața eșecurilor.

- Fii un avocat pentru tine însăți: Nu-ți fie teamă să iei cuvântul și să-ți susții ideile, opiniile și progresul în carieră. Învață să negociezi pentru ceea ce meriți, fie că este vorba de o promovare, creșterea salariului sau noi oportunități.

- Echilibrează încrederea cu smerenia: Este important să ai încredere în abilitățile tale, dar rămâi și modestă și deschisă să înveți de la alții. Recunoaște că fiecare are ceva valoros de contribuit.

- Creează un mediu de susținere: Înconjoară-te cu colegi, prieteni și familie care cred în potențialul tău și te încurajează să-ți urmărești obiectivele.

- Fii autentică: Rămâi fidelă ție însăți și valorilor tale pe măsură ce îți croiești drumul în carieră. Îmbrățișează perspectiva și contribuțiile tale unice ca femeie în domeniul consultanței și managementului.

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
  „Medicina în dar și credința în vindecare”
06/04/2025 20:05

* dialog cu prof. univ. dr. Daciana Elena Brănisteanu, fondatorul Primăverii  Dermatologice Iesene, care incepe astăzi in Capitala Moldovei. Un interviu despre puterea discretă a credintei si despre tr ...

„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
26/03/2025 08:39

- Cum v-a influentat propriul parcurs profesional modul in care ii inspirati pe copii să-si descopere potentialul si să-si urmeze pasiunile? - Pentru mine, a fi invătătoare este un mod de viată, o menire ...

„Ne-am dorit atât de mult să devenim egale cu bărbații, încât, undeva pe traseu, ne-am pierdut”
23/03/2025 20:50

 - Ce v-a purtat pasii spre această meserie dură? A fost o chemare limpede sau o poveste care s-a tesut in timp? - A fost, oricat de cliseistic ar suna, chemarea destinului. Toată copilăria mi-am dori ...

„Femeile pot face orice, dar nu oricum. Grația și sensibilitatea ne permit să vedem dincolo de geometria rigidă”
23/03/2025 12:43

- Cum v-ati impletit pasii printre structuri de beton si geometrii riguroase, păstrand in suflet gratia si frumusetea de a fi femeie? – Pentru mine, ingineria constructiilor nu a fost niciodată doar de ...

„Principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale”
22/03/2025 11:30

- Oamenii au fost dintotdeauna alienati sau ceva s-a schimbat fundamental in ultimul secol? - Alienarea a fost legată in trecut de conditiile socio-economice, fiind inteleasă ca lipsa sau indepărtarea de r ...

„Arta poate fi o armă pentru evoluţie, frumuseţe, pentru OM”
21/03/2025 08:49

Muzica nu este doar o artă, ci o fortă care modelează suflete, dăramă ziduri si construieste punti intre oameni. Muzica nu este doar sunet. Este vibratie, ecou al sufletului, formă de cunoastere si dialog ...

„Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță”
20/03/2025 20:29

- Ce v-a inspirat să deveniti arhitect si cum a influentat acest lucru stilul dvs. arhitectural? - De-a lungul anilor si in special in copilărie, am avut parte de experiente senzoriale si interactiuni umane ...

„Paradoxul neurologiei este că, deși se știu atât de multe și se investește enorm în cercetare, rămâne un mister de multe ori. Aidoma unei femei”
20/03/2025 18:10

-  Ce v-a atras spre neurologie si in ce fel v-a transformat această profesie, ca om? - Neurologia a fost motivul pentru care am dat admitere la Medicină. M-am indrăgostit pe loc de ea in clasa a VII-a ...

„Eu urmăresc viața liniștită, armonia și iubirea. Firescul. Bucuria de a fi ÎNTREG. Din acest spațiu, viața însăși este un vis împlinit”
20/03/2025 17:51

  * dialog cu terapeutul Cristina Mircea - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „arta de a fi femeie” si cum s-a conturat această intelegere de-a lungul vietii? A fi femeie este naturalul. C� ...

„Există locuri pe pământ în care soarta femeilor mă înfioară și revoltă”
18/03/2025 21:55

- Care este pentru dumneavoastră cea mai profundă definitie a artei de a fi femeie? - Cea mai profundă artă de a fi femeie? Ca pentru orice om, dincolo de gen, arta de a fi tu insăti, dincolo de poncife, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei